Gianluigi Buffon, 41 de ani, a refuzat prelungirea contractului cu Paris Saint-Germain, iar în ultimele zile numele lui a fost legat de cluburi precum FC Barcelona sau Juventus. Totuşi fostul internaţional italian este aproape de a semna cu o echipă surpriză, la prima vedere.
Italienii de la Gazzetta dello Sport au anunţat că Buffon este în negocieri pentru a se întoarce la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Parma. Astfel, portarul s-ar întoarce în Serie A după doar un sezon petrecut la PSG, pentru care a jucat în 25 de partide.
Astfel, Buffon ar urma să îşi încheie cariera chiar la echipa la care a debutat tocmai în 1995, la doar 17 ani, într-un meci cu AC Milan. 220 de meciuri a jucat Buffon la Parma, iar în 2001 a ajuns la Juventus pentru o sumă record la acea vreme, 53 de milioane de euro.
Buffon, care a câştigat tot ce se putea câştiga, mai puţin UEFA Champions League, a cucerit Cupa UEFA cu Parma, în sezonul 1998-1999.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.