You are here:

Burleanu anunţă investiţii uriaşe în fotbalul românesc: ”Nu am mai avut din anii '70-'80 aşa ceva! Avem şantiere la Botoşani, Iaşi, Călăraşi”

Burleanu anunţă investiţii uriaşe în fotbalul românesc: ”Nu am mai avut din anii '70-'80 aşa ceva! Avem şantiere la Botoşani, Iaşi, Călăraşi”

Echipa națională

Comentarii

Răzvan Burleanu anunţă că în această perioadă se realizează cele mai mari investiţii în infrastructura sportivă din ultimii 40 de ani. Printre ele, construirea celor patru arene pentru EURO 2020: Steaua, Rapid, Arcul de Triumf şi Dinamo.

Mai sunt 500 de zile până la EURO 2020, competiţie pe care Bucureştiul o va găzdui alături de alte 11 oraşe. Cu această ocazie, Răzvan Burleanu a organizat un eveniment în care au fost prezentate informaţii despre stadiul în care se află lucrările de infrastructură. Preşedintele FRF susţine că, pe lângă cele patru stadioane, în această perioadă se lucrează şi la construirea a 400 de terenuri în toată ţara?

”Din punct de vedere fotbalistic, trebuie să fim pregătiţi şi să ne câştigăm dreptul de a fi la Campionatul European. Arena Naţională îndeplineşte standardele unui astfel de Turneu Final, dar va avea nevoie de unele îmbunătăţiri logistice, care nu sunt atât de greu de realizat.

Informaţiile pe care le avem de la CNI (n.r. Compania Naţională de Investiţii) ne fac să credem că suntem în grafic, astfel încât până în martie 2020 să putem fi gata cu cele trei stadioane, nu cu patru. Sunt întârzieri la stadionul Dinamo, dar încercăm să recuperăm aceste întârzieri, pentru ca şi suporterii dinamovişti să se poată bucura pe un stadion modern”

La nivel de ţară nu am mai avut astfel de investiţii din anii '70-'80. Cel mai important proiect şi cea mai importantă moştenire sunt legate de cele 400 de terenuri de diferite dimensiuni, terenuri care au fost parte a garanţiei guvernamentale. În momentul de faţă avem şantier deschis la Botoşani, la Iaşi, la Râmnicu Sărat, la Călăraşi şi la Târgovişte”,
a declarat Răzvan Burleanu.

Afla mai multe despre: razvan burleanufrfcampionatul europeaneuro 2020 

viewscnt
Articole similare