You are here:

Burleanu nu renunţă | Cedarea a 5% din drepturile TV către cluburile din eşaloanele inferioare va fi discutată în Comisia de fotbal profesionist

Burleanu nu renunţă | Cedarea a 5% din drepturile TV către cluburile din eşaloanele inferioare va fi discutată în Comisia de fotbal profesionist

Fotbal

Comentarii

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, miercuri, că principiul solidarităţii prin care 5% din banii încasaţi de Liga I din drepturile TV vor fi cedaţi către cluburile din Liga a II-a şi a III-a va fi dezbătut în Comisia de fotbal profesionist a FRF şi urmează a fi pus în practică.

"Principiul de solidaritate s-a adoptat, procentul de 5% a fost cel vehiculat de mine şi de membrii Comitetului Executiv. Acesta este gândul cu care plecăm în această vară. Ăsta va fi unul dintre subiectele care vor fi pe ordinea de zi a Comisiei de Fotbal Profesionist pe care o vom înfiinţa începând cu 4 iulie. Apoi urmează ca acest principiu de solidaritate să intre în implementare, pentru că orice decizie a Adunării Generale trebuie pusă în practică", a precizat Burleanu.

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat în 2017 ca 5 procente din banii proveniţi din vânzarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga I să fie cedate în semn de solidaritate cluburilor din Liga a II-a şi a III-a.

Cluburile din Liga I nu sunt de acord cu această hotărâre, LPF anunţând chiar că este posibil să facă plângere penală pentru abuz în serviciu şi delapidare dacă Federaţia Română de Fotbal va aplica principiul solidarităţii.

Afla mai multe despre: burleanubanidecizieliga 1scandalcomisieanalizadiscutii 

viewscnt
Articole similare