You are here:

”Ca buget, sunt aproape de colaps!” Probleme financiare la una dintre echipele mari din Superliga

”Ca buget, sunt aproape de colaps!” Probleme financiare la una dintre echipele mari din Superliga

Superliga

Comentarii

Una dintre marie echipe din Liga 1 se confruntă cu dificultăţi financiare, deşi încă n-a început sezonul în Superliga.

În sezonul trecut, Academica Clinceni, Gaz Metan Mediaş şi Dinamo au avut grave probleme financiare, care până la urmă le-au adus retrogradarea. Ba chiar primele două s-au desfiinţat.

Însă dificultăţi financiare există şi la o altă echipă din Superliga. Valeriu Răchită susţine că Petrolul are nevoie urgentă de noi contracte de sponsorizare.

Petrolul a promovat în Superliga, dar are probleme financiare

”Lupii galbeni” au reuşit să revină în Superliga, după ce au trecut printr-un faliment, dar sunt chinuiţi din nou de probleme financiare.

Imediat după promovare, conducerea clubului a afirmat că speră că va reuşi să construiască un buget de 5-6 milioane de euro, însă până acum ploieştenii n-au avut prea mult succes.

Valeriu Răchită susţine că Petrolul, una dintre marile echipe ale României, are datorii de aproape un milion de euro şi are nevoie urgentă de susţinerea autorităţilor locale. Sau de implicarea unui sponsor puternic.

”S-a ajuns, din punct de vedere sportiv, s-a ajuns la capăt, pentru că s-a reuşit promovare, dar din punct de vedere al bugetului şi al managementului - aproape de colaps, pentru că sunt datorii aproape de un milion de euro la momentul actual.

Eu sper să se găsească o soluţie ca Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Primăria să vină aproape de echipă.

Totul pleacă şi de la management, de la marketing, oamenii care se ocupă de asta ar trebui să-şi facă treaba. Branduri ca Dinamo, ca Petrolul, ca Rapid... trebuie să fii capabil să atragi bani pentru aceste branduri, pentru că vând.

Dacă nu ai oameni capabili te zbaţi în mediocritate şi găseşti sponsori mici, cu 30.000 de euro pe an, care nu te ajută aproape deloc, pentru că cheltuielile unui club de Liga 1 se situează la 200.000 euro net pe lună.

Dacă vii cu sponsori de 20-30.000 de euro pe an îţi dai seama câţi sponsori de genul trebuie să aduci”, a declarat Valeriu Răchită la Orange Sport. 

Petrolul va debuta în noul sezon al Superligii contra lui FC Voluntari, pe 18 iulie, de la 21:30. Toate meciurile din Superliga se văd pe Orange Sport. 

Afla mai multe despre: rachita 

viewscnt
Articole similare