You are here:

Calcule Liga Naţiunilor | Ce înseamnă egalul cu Serbia şi ce şanse mai are România la locul 1. Naţionala depinde acum de jocul rezultatelor

Calcule Liga Naţiunilor | Ce înseamnă egalul cu Serbia şi ce şanse mai are România la locul 1. Naţionala depinde acum de jocul rezultatelor

Echipa națională

Comentarii

România a căzut pe locul 3 în grupă dupa victoria muntenegrenilor din Lituania. Egalul contra Serbiei complică situaţia în grupă, naţionala lui Contra putând rata primul loc, chiar şi dacă va câştiga ultimele două partide

În acest moment, naţionala Românie este obligată să câştige partidele cu Lituania de acasă şi Muntenegru în deplasare, pentru a putea emite pretenţii la locul 1 în grupă. Chiar şi dacă va câştiga aceste ultime două meciuri rămase, România nu este sigură că va prinde prima treaptă a podiumului.

Calculele hârtiei arată că Serbia trebuie să se împiedice într-unul dintre ultimele două meciuri rămase, iar România să le bată pe Lituania şi Muntenegru. La egalitate de puncte cu naţionala lui Mladen Krstajic, tricolorii pot profita de remizele obţinute în cele două confruntări directe, 2-2 la Belgrad şi 0-0 la Bucureşti.


Clasamentul Grupei în acest moment

1. Serbia 8 pct 5-2
2. Muntenegru 7 pct 6-3
3. România 6 pct 4-3
4. Lituania 0 pct 2-9

Următoarele meciuri


• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru , România – Lituania  
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România 


Care sunt avantajele locului 1 în grupă?

► Dacă România ar reuşi să obţină prima poziţie în grupa cu Serbia, Lituania şi Muntenegru, ar prinde astfel barajul pentru Euro 2020, situaţie extrem de favorabilă dacă ratăm participarea la Euro în preliminarii.

► Locul 1 în grupă aduce de la sine şi promovarea în grupa B a Ligii Naţiunilor, dar garantează şi prezenţa în urna a treia valorică pentru preliminariile Euro 2020.

► Nu în ultimul rând, Federaţia ar urma să încaseze un bonus financiar de peste 2 milioane de euro de la UEFA!


Care sunt avantajele locului 2 în grupă?

► Depăşită pentru moment de Muntengru, România a căzut pe locul 3 în grupă şi are meci direct cu naţionala munengreană în ultima rundă. Locul 2 devine şi el important, pentru că prezintă avantajele sale.

► Cele mai bune două locuri 2 din cele 4 ale Ligii C merg în urna a treia valorică, la tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020. Chiar dacă termină pe 2 în Liga Naţiunilor, dar nu se află între cele mai bune două locuri 2, România cade în urna a patra valorică, ceea ce va ingreuna misiunea din preliminarii, selecţionata lui Contra urmând a avea adversari mult mai dificili. 

Afla mai multe despre: echipa naţionalăcosmin contraliga naţiunilor 

viewscnt
Articole similare