Cristi Pustai şi colaboratorii săi au fost demişi de la FC Buzău, iar favorit să vină în locul său este Adrian Mihalcea.
Cale liberă pentru Adrian Mihalcea. Antrenorul pe care ar urma să îl înlocuiască a fost demis
Antrenorul FC Buzău, Cristi Pustai, şi colaboratorii săi din staff-ul tehnic au au fost demişi, marţi seară, după o şedinţă a Comitetului Director al clubului din Crâng convocată după înfrângerea suferită de echipa buzoiană cu penultima clasată din Liga 2, Unirea Constanţa.
În şedinţa Comitetului Director, toţi cei trei finanţatori ai echipei, respectiv Primăria Buzău, Consiliul Judeţean Buzău şi finanţatorul privat Campus Media, au solicitat demisia antrenorului Cristi Pustai. În urma şedinţei, cei trei finanţatori au hotărât ca alocarea banilor la echipă să se facă numai cu condiţia demiterii staff-lui tehnic condus de Cristi Pustai.
Potrivit unui comunicat de presă al clubului FC Buzău, după şedinţa Comitetului Director au început negocierile de despărţire pe cale amiabilă de antrenorii care au pregătit echipa încă de anul trecut, respectiv antrenorii Cristi Pustai, Bogdan Pârvu, Dorin Neacşu şi preparatorul Liviu Rusu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În paralel au fost purtate discuţii cu mai mulţi tehnicieni printre care Adrian Mihalcea, Erik Lincar şi Leo Grozavu. Cel mai probabil viitorul antrenor va fi fostul dinamovist Adrian Mihalcea.
De asemenea, în cursul zilei de marţi pe reţelele de socializare au apărut diverse postări care îl recomandau pe fostul tehnician Viorel Ion ca posibil înlocuitor al lui Cristi Pustai.
Printre cei care i-au acordat credit lui Ion Viorel se numără şi deputatul PSD Romeo Lungu.
”Gloria Buzău are nevoie de un restart, iar singurul om care poate uni echipa şi suporterii în spatele unui ideal comun este Ion Viorel
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dincolo de greşelile, pe care, desigur nu le putem ignora, Ion Viorel merită o a doua şansă, la fel cum Gloria Buzău merită în conducere şi pe banca tehnică oameni de-ai locului, care să fie legaţi sufleteşte de echipă. Cred că ar fi un mare câştig dacă Ion Viorel ar antrena din nou Gloria Buzău. A dovedit deja că se implică 100% şi că poate duce echipa acolo unde merită!", a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Romeo Lungu.
Manageriată de Ion Viorel şi antrenată de Ilie Stan echipa Gloria Buzău a promovat în Liga 1 în sezonul 2006-2007. Ulterior banca tehnică a echipei a fost preluată pentru următorul an de Ştefan Stoica care a evitat retrogradarea în sezonul 2007-2008 aproape de finalul campionatului. În sezonul următor 2008-2009 Ştefan Stoica a fost demis după doar câteva etape din pricina rezultatelor slabe iar echipa a schimbat mai mulţi antrenori retrogradând la finalul sezonului.
Ion Viorel a revenit pe banca tehnică a echipei în anul 2012 iar în 2016 a primit din partea FRF o suspendarea de 2 ani şi o amendă de 200.000 de lei după ce s-a stabilit că Gloria Buzău ar fi aranjat 10 jocuri în Liga 2. Alături de Ion Viorel au mai primit aceiaşi sancţiune şi secunzii Romică Bunică şi Marian Stancu iar alţi jucători din lotul Gloriei au primit diverse suspendări şi amenzi.
- Citește și
- Probleme la Dinamo! Valentin Lazăr a fost exclus din lot. Explicaţia lui Ovidiu Burcă: ”Asta se întâmplă când interesele unui fotbalist sunt deasupra celor ale echipei”
- EXCLUSIV | Chivu, antrenor la Inter? Panduru şi MM Stoica au comentat vestea momentului: ”Nu este pregătit”
- OFICIAL | CFR Cluj are un nou fundaş! Muanza Japhet Emmanuel a semnat