În direct la Telekom Sport şi chiar fără Jaromir Jagr, accidentat, canadienii au marcat două goluri norocoase împotriva lui St. Louis Blues şi s-au bazat pe forma excelentă a portarului de 36 de ani Mike Smith pentru a urca în clasamentul diviziei Pacific: Calgary – St. Louis 2-1.
Prima repriză a meciului de la Saddledome din Calgary a adus un singur gol, şi acela validat după numeroase reluări şi analize video. Şutul cehului Frolik a trimis pucul dincolo de linia porţii cu 3 centimetri, au stabilit experţii, iar arbitrii au fost nevoiţi să întrerupă jocul pe baza reluărilor.
St. Louis a egalat în superioritate numerică, în repriza secundă, în urma unei superbe reuşite semnate de Brayden Schenn, ajuns la 17 goluri în acest sezon. Un fundaş a adus victoria lui Calgary în ultima repriză: Dougie Hamilton a înscris pentru a 4-a oară în acest sezon şi Flames câştigă două puncte extrem de importante în lupta pentru calificarea în playoff.
Pentru St. Louis este a doua înfrângere consecutivă şi a 4-a în ultimele 5 meciuri. Blues au ratat şansa de a reveni pe primul loc în conferinţa de Vest şi mai au două deplasări grele în Canada, la Edmonton şi Vancouver. Vineri dimineaţă, de la ora 05:30, Telekom Sport transmite în direct cel mai interesant meci al serii din NHL, San Jose Sharks – Vancouver Canucks.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: calgary flames, st. louis, telekom sport, nhl, hochei pe gheata