You are here:

Campion şi pe teren, şi în afara lui! Marco Asensio şi-a petrecut noaptea după finala UCL cu Dua Lipa

Campion şi pe teren, şi în afara lui! Marco Asensio şi-a petrecut noaptea după finala UCL cu Dua Lipa

Real Madrid

Comentarii

Mijlocaşul echipei Real Madrid, Marco Asensio, şi-ar fi petrecut noaptea după finala Ligii Campionilor în compania artistei britanice Dua Lipa, care a cântat în deschiderea marelui meci de la Kiev, susţine CNN Turcia.

În vârstă de 22 de ani, Dua Lipa a avut un show înaintea finalei Ligii Campionilor. La finalul partidei care s-a încheiat 3-1 pentru Real Madrid, Dua Lipa a fost văzută plecând de la stadion împreună cu tânărul jucător antrenat de Zidane, conform jurnaliştilor turci. Informaţia a făcut înconjurul internetului şi a fost preluată şi de presa spaniolă, inclusiv de AS.

Marco Asensio, care este de aceeaşi vârstă cu artista, nu a fost titular în partida de la Kiev şi a fost introdus pe teren abia în minutul 83, în locul lui Karim Benzema. Chiar dacă nu a avut un rol important la câştigarea celui de-al treilea trofeu UCL la rând, Asensio este un jucător de bază la Real Madrid.

Real Madrid a învins, sâmbătă, la Kiev, cu scorul de 3-1, echipa Liverpool şi şi-a trecut în palmares a 13-a Ligă a Campionilor.

Afla mai multe despre: asensiodua lipaucl 

viewscnt
Articole similare