You are here:

Campionatul ucrainean s-a reluat cu un meci între echipele Şahtior Doneţk şi Metalist Harkov. Lovitura de start, dată de un soldat din regimentul Azov | FOTO

Campionatul ucrainean s-a reluat cu un meci între echipele Şahtior Doneţk şi Metalist Harkov. Lovitura de start, dată de un soldat din regimentul Azov | FOTOgalerie foto
Comentarii

S-a reluat prima ligă de fotbal a Ucrainei, întreruptă din cauza războiului cu Rusia. Echipele Şahtior Doneţk şi Metalist Harkov au disputat marţi primul meci, iar scorul a fost egal, 0-0

Meciul s-a disputat pe Stadionul Olimpic din Kiev, iar în efectivele celor două formaţii şi-au găsit locul şi trei jucători străini. Astfel, la echipa Şahtior au evoluat Neven Djurasek (Croaţia) şi Lucas Taylor (Brazilia), iar pe banca echipei Metalist s-a aflat, ca rezervă, brazilianul Wendel.

Partida a avut loc chiar de Ziua Drapelului Naţional al Ucrainei, iar jucătorii au intrat pe teren purtând drapelul pe umeri. La stadion a fost arborat un drapel cu însemnătate istorică, datând din 1976.

Lovitura de start a meciului a fost dată de Iaroslav, un soldat din regimentul Azov, care a fost rănit în luptele duse în regiunea Kiev. El a fost aplaudat de jucătorii şi stafurile celor două echipe.

Ultimul meci din campionatul Ucrainei se disputase la 12 decembrie 2021. Sezonul 2021-2022 nu a mai fost reluat după pauza de iarnă din cauza războiului declanşat de Rusia.

La 26 aprilie campionatul 2021-2022 a fost suspendat definitiv.

Vadim Gutzeit, ministrul Tineretului şi Sportului din Ucraina, a precizat în luna iulie, că meciurile din campionatul 2022-2023 se vor juca pe teritoriu ucrainean, fără spectatori şi cu reguli stricte de securitate. 

FOTO: uaf.ua

 Galerie foto

Afla mai multe despre: şahtior doneţkmetalist harkov 

viewscnt
Articole similare