You are here:

Când a simţit Elias Charalambous că FCSB poate pierde cele trei puncte în meciul cu Craiova: ”Le-am spus băieţilor că sunt foarte îngrijorat”

Când a simţit Elias Charalambous că FCSB poate pierde cele trei puncte în meciul cu Craiova: ”Le-am spus băieţilor că sunt foarte îngrijorat”

Superliga

Comentarii

Elias Charalambous a tras concluziile la finalul partidei dintre Universitatea Craiova şi FCSB, din etapa a 15-a a Superligii, încheiată la egalitate, scor 1-1.

Antrenorul cipriot al FCSB-ului s-a declarat nemulţumit de faptul că elevii săi nu au reşit să cucerească cele trei puncte, deşi au evoluat timp de aproape o repriză cu un om în plus şi a dezvăluit că la pauza meciului le-a transmis jucătorilor la pauză că este îngrijorat, deoarece era posibil ca aceştia să se simtă deja învingători.

„Cu siguranţă că suntem dezamăgiţi pentru ce s-a întâmplat în seara asta. În prima repriză am jucat foarte bine. A trebuit să fac nişte schimbări. Tavi s-a accidentat şi a trebuit să îl înlocuiesc cu un alt jucător U21. Am jucat foarte bine.

La pauză am fost îngrijorat. Le-am zis băieţilor că sunt foarte îngrijorat. Aveam 1-0, adversarul juca în 10 oameni, iar în aceste momente poţi să te gândeşti că este uşor. Din păcate, am făcut o parte a doua a jocului foarte rea. Am văzut ce s-a întâmplat ieri. Când adversarul joacă în 10 oameni crezi că este mai uşor.

Vom vedea ce va fi cu Tavi. Trebuia să fim concentraţi, să nu ne pierdem răbdarea. Trebuie să fie un mare exemplu pentru noi pentru că din păcate am pierdut azi cele trei puncte. A fost o nebunie. Totul a fost rău pentru noi, accidentări, cartonaşe roşii. Nu avem timp. Trebuie să ne reparăm greşelile pentru că în patru zile avem alt meci.

Meciul durează 90 de minute şi trebuie să fim concentraţi. Sunt unele emoţii pe care nu le poţi controla. Adversarul când joacă în 10 oameni devine mai compact, iar noi am crezut că va fi uşor şi am plătit pentru asta”, a spus Elias Charlambous, după Craiova - FCSB 1-1.

Afla mai multe despre: superligafcsb 

viewscnt
Articole similare