Thibaut Courtois s-a destăinuit într-un interviu acordat publicaţiei El Mundo.
Portarul belgian de la Real Madrid a mărturisit că a traversat cu dificultate această perioadă fără fotbal. Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat, sâmbătă, că prima divizie de fotbal, întreruptă de pandemia de coronavirus, se va relua din săptămâna care începe la 8 iunie, astfel că La Liga va fi al doilea campionat important din Europa care îşi reia meciurile, după Bundesliga.
"Din fericire, am putut să mă antrenez prin casă. Nu e deloc plăcut, dar era important pentru a putea opri virusul" a declarat belgianul pentru El Mundo. "Va fi realmente ciudat dacă nu ne vom putea îmbrăţişa coechipierii. Cui îi place fotbalul, îi plac şi emoţiile. Îi place ambianţa, îi place să ţipe la gol de pe stadion, îi place să cânte. Da, va fi ciudat. Dar va trebui să ne obişnuim cu acest nou climat, pe care va trebui să-l privim ca pe o normalitate" a mai spus goalkeeper-ul belgian.
El a vorbit şi despre compatriotul său, Eden Hazard, şi a făcut o dezvăluire inedită: "El a ajuns la noi cu multă energie. A fost bine pentru Eden că a venit această pauză, pentru că a putut să o folosească pentru a se recupera. Nu a avut noroc, dar este fericit la Real Madrid şi ne poate ajuta să câştigăm trofee. Pentru noi, Eden Hazard este un fotbalsit foarte important. Îl cunosc de multă vreme şi mereu şi-a dorit să semneze cu Real Madrid. Pe vremea când eram la Chelsea, vorbeam despre posibilitatea ca noi să jucăm împreună, într-o zi, pentru Real Madrid. Ne spuneam atunci că, Real Madrid e Real Madrid. Era drăguţ să vorbim despre acele speculaţii. Acum, tot ceea ce ne dorim este să câştigăm trofee" a mai spus Courtois.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
7 ani a jucat portarul belgian pentru Chelsea Londra, dar trei dintre ei a fost împrumutat la Atletico Madrid. Courtois este crescut de Genk şi este unul dintre cei mai buni portari ai lumii, fiind cotat în prezent la 48 de milioane de euro. Belgianul măsoară 1.99 m, are 28 de ani şi în actuala stagiune a păstrat poarta "albilor" imaculată în 15 din cele 32 de meciuri în care a evoluat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: thibault courtois, eden hazard, real madrid