You are here:

Când se va relua Granada - Athletic Bilbao! Meciul a suspendat după decesul unui suporter

Când se va relua Granada - Athletic Bilbao! Meciul a suspendat după decesul unui suporter
Comentarii

Meciul Granada-Athletic Bilbao, suspendat, duminică, după doar 18 minute de joc efectiv şi aproape o oră de întrerupere, ca urmare a morţii unui suporter, se va relua luni, de la ora 22.00.

Stopul cardio-respirator suferit de un fan aflat în tribune a făcut ca meciul să fie iniţial întrerupt pentru ca personalul medical să intervină. Suporterul nu a putut fi resuscitat, iar după ce au aflat de decesul acestuia, cele două cluburi au convenit suspendarea meciului. Granada a informat publicul la staţia de amplificare despre motivul suspendării meciului, iar toţi cei prezenţi au reacţionat cu aplauze în semn de respect pentru memoria fanului decedat.

La Liga a anunţat că meciul se va relua din minutul 18, când Athletic conducea cu 1-0 prin reuşita lui Inaki Williams, la ora 22:00.

Fanii care au avut bilete pentru duminică vor putea asista la meci.

Gazdele au transmis condoleanţe "familiei şi prietenilor suporterului, precum şi întregii familii Granada".

Unai Simon, portarul lui Athletic, a fost aplaudat de suporterii din Granada pentru că a ajutat la informarea oficialilor despre incidentul din tribune. Jucătorii ambelor formaţii au părăsit terenul la 20 de minute după ce meciul a fost oprit iniţial.

Afla mai multe despre: granadaathletic bilbaodeces 

viewscnt
Articole similare