Antrenorul lui Tottenham, Ange Postecoglou (58 de ani), a vorbit despre transferul lui Radu Drăguşin (21 de ani) şi când va putea debuta acesta la echipa londoneză.
Transferul record al lui Radu Drăguşin la Tottenham a devenit oficial. Afacerea o costă pe gruparea din Premier League 25 de milioane de euro, plus 5 sub formă de bonusuri.
Contractul semnat are o durată valabilă până în vara anului 2030. Astfel, fundaşul central de 21 de ani a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie.
Însă, pe urmele sale nu a fost doar Tottenham. Bayern Munchen a încercat şi ea să-l aducă pe Drăguşin în Bavaria, dar s-a lovit de refuzul jucătorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul lui Tottenham, reacţie cu privire la debutul lui Drăguşin
După ce Radu Drăguşin a oferit prima sa reacţie ca fotbalist al lui Spurs, antrenorul Ange Postecoglou a explicat şi el de ce noul său elev a ales-o pe Tottenham în detrimentul lui Bayern.
"Sunt foarte fericit că i-am adus pe ambii băieţi. Timo, cred că toată lumea ştie pedigree-ul său de joc, evident în Germania, în Premier şi apoi înapoi în Germania. Îl cunosc de foarte mult timp.
Cred că se potriveşte bine pentru noi din punct de vedere al jocului, dar şi un tip bun, o personalitate bună şi foarte motivat să vină la Tottenham şi să joace pentru noi.
Radu este asemănător. Evident, un post pe care l-am cam prioritizat. Evident, am intrat în sezon un pic mai slab în (n.r termeni de) numere în acea zonă, l-am lăsat să plece pe Davinson Sanchez. Aşa că am cam ştiut că, dacă va exista o oportunitate bună în ianuarie, vom face o mişcare. Ne-am uitat la el de ceva vreme.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Johan (n.r. Lange) şi băieţii de acolo au muncit din greu pentru a oferi nişte opţiuni şi au identificat rapid că Radu ar fi o potrivire excelentă pentru noi. Am avut o discuţie bună cu el.
Din nou, cred că din punct de vedere fotbalistic, dar şi al mediului şi culturii pe care le avem, el se va potrivi foarte bine. Din câte am înţeles, amândoi vor fi apţi să joace (n.r. împotriva lui Manchester United), ceea ce este primul lucru şi, în al doilea rând, Radu a jucat până săptămâna trecută, aşa că este în formă bună.
Iar Timo nu a mai jucat de ceva timp. Evident că au avut pauza de iarnă (n.r. în Germania), dar a revenit la antrenamente în ultimele şapte-zece zile. Aşa că amândoi vor fi disponibili, ceea ce este un lucru bun”, a declarat Postecoglou.
Postecoglou on Dragusin picking Spurs over Bayern: “We did a fair bit of work on it”.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) January 12, 2024
“What did I tell to convince Radu? It's just a conversation about what I believe and my thoughts on them as players and where they fit in”.
“He really wanted to join this football club”. pic.twitter.com/vvx2bva8bO
În momentul de faţă, Tottenham ocupă locul 5 în Premier League, cu 39 de puncte după 20 de etape.
Radu Drăguşin poate debuta în tricoul lui Spurs chiar în weekend, contra lui Manchester United, pe Old Trafford, duminică, 14 ianuarie, de la ora 18:30.
- Citește și
- Xavi îl vrea, Barcelona îl poate lua gratis! Catalanii au pus ochii pe un fotbalist care-şi termină contractul
- Adrian Mutu, doar cuvinte de laudă pentru Radu Drăguşin: ”Este un transfer reuşit în adevăratul sens al cuvântului”
- Adio, Dennis Man! Napoli are o altă ţintă şi l-a făcut ”uitat” pe internaţionalul român
Afla mai multe despre: radu dragusin, premier league, tottenham, ange postecoglu