You are here:

Căpitanul oltenilor nu renunţă: ”Atât timp cât avem şanse matematice, nu vom renunţa la titlu!”

Căpitanul oltenilor nu renunţă: ”Atât timp cât avem şanse matematice, nu vom renunţa la titlu!”
Comentarii

FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (2-2), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii I.

Căpitanul oltenilor, Nicuşor Bancu a vorbit la finalul partidei cu Telekom Sport despre acest meci: ”Acelaşi rezultat, din păcate am dat două goluri şi am comis multe erori pe faza de apărare. Cel puţin două greşeli am făcut, suntem dezamăgiţi. Am vorbit cu colegii, atât timp cât avem şanse matematice vom lupta până la capăt. Sperăm ca şi ei să se încurce” a spus Bancu.

Internaţionalul român consideră că greşelile defensive s-au produs în lanţ şi nu-şi acuză niciunul dintre coechipieri: ”În timpul meciului se poate întâmpla orice, nu ştiu ce s-a întâmplat. Au fost greşeli în lanţ, nu ale unui singur coleg. Ne gândim la meciul din Cupă apoi la CFR Cluj. Vom trata Cupa serios, este un obiectiv realizabil. La titlu sunt 7 puncte, dar nu este imposibil. Nu mai suntem la mâna noastră, dar vom lupta. Nu mă interesează cine câştigă titlul dacă nu suntem noi. Din păcate noi am pierdut azi, iar ei sunt favoriţi” a mai spus căpitanul Craiovei.

Pentru Bancu, arbitrajul brigăzii conduse de Ovidiu Haţegan a fost unul corect: ”Golul lor al doilea a fost din offside, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Arbitrajul a fost ok” a declarat la Telekom Sport, Nicuşor Bancu.

Jocul a fost întrerupt în minutul 1, pentru aproximativ două minute, fanii de la peluză aruncând cu mai multe petarde în zona porţii apărate de Pigliacelli. Oficialul FCSB Mihai Stoica s-a dus la galeria echipei bucureştene pentru a-i convinge pe fani să nu mai arunce cu petarde. După ce arbitrul Ovidiu Haţegan a vorbit cu căpitanii celor două echipe şi Mihai Stoica a revenit la locul său, jocul s-a reluat. Şi pe finalul jocului, în minutul 87, a fost aruncată o petardă pe teren, aceasta căzând aproape de colţul terenului.


 

Afla mai multe despre: nicuşor bancu 

viewscnt
Articole similare