You are here:

Cât mai are de aşteptat Gică Hagi pentru visul său de la Farul Constanţa: "Doi, trei ani". Primele impresii din cantonamentul echipei

Cât mai are de aşteptat Gică Hagi pentru visul său de la Farul Constanţa: "Doi, trei ani". Primele impresii din cantonamentul echipei

Farul Constanța

Comentarii

Gică Hagi a oferit ultimele detalii din jurul Farului Constanţa, de pe terenul Campo Verde, din Ghimbav. Fostul decar al naţionalei a vorbit despre Gabi Torje şi echipa sa şi a oferit un termen pentru noul stadion din Constanţa, pe care-l aşteaptă din partea autorităţilor.

  • Farul Constanţa a disputat, miercuri după-amiază, un al doilea amical, după cel câştigat cu 3-1 în compania FC Braşov. De această dată a fost 0-0 cu CS Mioveni.

"Torje uşor, uşor o să revină la cine era înainte. Îl cunosc bine şi sper să ne ajute. 

Pleacă unii, vin alţii, nu e uşor la noi, e greu. Piaţa, cât e deschisă, de ce nu? Să arătăm mai bine. Pot fi ieşiri, plecări, ieşiri sau veniri. În perioada de vară toată lumea face bine. Se pare că toată lumea la început o să facă bine. 

Fotbalul e costisitor, oamenii cu bani trebuie să vină la fotbal. Şi dacă o să avem bani, o să ajungem să facem performanţe", a declarat Gică Hagi

Cât despre stadionul pe care autorităţile l-au promis în Constanţa, "Regele" a dat un termen: 

"Doi ani, trei ani şi sperăm să vină aprobarea de la Bucureşti să se facă", a adăugat acţionarul clubului de la malul mării. 

Gică Hagi a oferit detalii şi despre Ianis Hagi, care se recuperează după accidentarea gravă care-l ţine departe de teren pentru luni bune. 

"E în perioada a doua, a trecut de 50%, a ieşit pe teren, se simte bine şi e încrezător şi fericit", a încheiat "Regele". 

Următoarele meciuri amicale ale echipei Farul Constanţa se vor disputa în ziua de 2 iulie, când constănţenii vor întâlni pe Csikszereda şi pe Chindia Târgovişte.

Afla mai multe despre: gica hagistadion constanta 

viewscnt
Articole similare