Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, întrerupt, vineri seară, după minutul 90, jucătorii kosovari părăsind terenul, s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi.
UEFA va comunica informaţii suplimentare în timp util
Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.
Pe site-ul oficial, în dreptul evenimentului România - Kosovo, forul a transmis că va analiza cazul, pentru a oferi deznodământul.
”Meciul din Nations League dintre România şi Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informaţii suplimentare în timp util”, au notat cei de la UEFA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un oficial al federaţiei de fotbal din Kosovo a anunţat, după ce kosovarii au decis să abandoneze meciul cu România de pe Arena Naţională, că naţionala sa nu va participa niciodată la o partidă dacă statul pe care o reprezintă este pus la îndoială.
„Suntem aici să anunţăm, în numele Federaţiei de Fotbal din Kosovo, că nu vom lua parte la un meci în care valorile de bază ale UEFA nu sunt respectate. Mai mult, nu este vorba doar despre respect, este vorba despre comportamentul rasist, de care avem parte aici pentru a doua oară, pe acelaşi stadion. Nu acceptăm asta şi nu vom participa niciodată la un meci când statul pe care îl reprezentăm este pus la îndoială. Independenţa statului pe care îl reprezentăm nu se negociază”, a spus oficialul, făcând declaraţia de presă în numele federaţiei din Kosovo.
“Sunt aici să spun că reprezentăm un membru afiliat UEFA şi un stat independent recunoscut de mai mult de 150 de state din toată lumea. Am informat UEFA de asta. Am întâmpinat aceleaşi probleme anul trecut şi de aceea am luat toate măsurile şi am informat pe toată lumea că nu vom lua parte la un meci când se aduce vorba despre statul nostru. Aceasta este decizia finală şi de aceea jucătorii noştri nu au vrut să mai joace acest meci”, a precizat el.
UEFA urmează să ia o decizie în privinţa partidei dintre România şi Kosovo, abandonată de kosovari după minutul 90.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rrahmani a explicat de ce el şi colegii său s-au retras
Kosovarul Amir Rrahmani a declarat, după ce el şi colegii săi au abandonat meciul din Liga Naţiunilor cu România, că echipa s-a retras de pe teren deoarece “tot stadionul” a scandat “Serbia”.
”Au început să strige ‘Serbia‘, iar după un minut a început a doua oară să strige tot stadionul ‘Serbia‘. Apoi au început şi a treia oară şi arbitrul nu a vrut să asculte. Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România şi trebuie să se termine. Stop”, a spus Amir Rrahmani
- Citește și
- Mărturiile tricolorilor care au asistat uluiţi la scandalul făcut de kosovari! "Rrahmani, căpitan de echipă, să te comporţi aşa? / Vom câştiga cu 3-0 "
- Reacţia FRF, a doua zi după meciul în care Kosovo a făcut scandal! Mesaj pentru suporterii români: "Au reuşit"
- Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă! "A fost exact ceea ce am crezut" VIDEO
- Scandalul nu s-a terminat nici la vestiare! Un oficial kosovar şi Rrahmani au continuat "circul", iar Mircea Lucescu nu i-a menajat: "Ruşine! Penibili!"
- ”Ne-am menţinut media de trei goluri pe meci”. Reacţia jucătorilor României: ”Noi la ei am fost făcuţi ţigani, ne-au scuipat”
- Verdictul dat de specialistul în arbitraj, după scandalul de la România - Kosovo. Cine câştigă partida: "Cu siguranţă, asta se va întâmpla"
- Fotbalistul care a provocat tot scandalul a ieşit la declaraţii şi s-a plâns de toată lumea: "Am spus stop! UEFA şi FIFA să ia măsuri"
- Mircea Lucescu, “palmă: pentru naţionala statului Kosovo, într-o primă reacţie a selecţionerului României! “După 60 de ani în fotbal”
- Ce au păţit jucătorii României în partida tur din Kosovo: ”Am dat dovadă de bărbăţie şi am terminat meciul pe teren”
- ”Ar trebui dezafiliaţi, iar Rrahmani ar trebui scos din viaţa sportivă”. A văzut scenele ireale din România - Kosovo şi cere sancţiuni dure pentru kosovari
- "E vorba de rasism". Oficialul naţionalei Kosovo a ieşit la declaraţii şi i-a distrus pe români: "Nu acceptăm să participăm la aşa ceva"
- Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce au fugit
- Alibec, scos vinovat de Mircea Lucescu pentru tot scandalul cu Kosovo. Selecţionerul a vrut să-l scoată de urgenţă din teren pe atacant
Afla mai multe despre: romania kosovo, uefa romania kosovo, amir rrahmani