You are here:

Ce a declarat Joachim Low după ce a văzut paradele lui Florin Niţă. Jucătorii Germaniei, mustraţi din cauza portarului român :)

Ce a declarat Joachim Low după ce a văzut paradele lui Florin Niţă. Jucătorii Germaniei, mustraţi din cauza portarului român :)

Echipa națională

Comentarii

Joachim Low a fost şi el impresionat de paradele lui Florin Niţă, despre care spune că a fost salvator în mai multe situaţii de gol. Portarul lui Sparta Praga a fost cel mai bun fotbalist român în meciul cu Germania, pierdut cu 0-1.

Într-un meci în care am fost dominaţi categoric de Germania, Florin Niţă a făcut un meci mare. Portarul în vârstă de 33 de ani a avut mai multe parade salvatoare şi Germania ne-a învins astfel doar cu 0-1.

Ce a declarat Joachim Low după ce a văzut paradele lui Florin Niţă

Nemţii au învins cu 1-0, dar au avut nu mai puţin de 19 ocazii de gol şi 9 şuturi pe poartă. Florin Niţă a avut parade salvatoare în unele situaţii foarte dificile, care s-ar fi putut transforma în goluri. Joachim Low a remarcat şi el intervenţiile portarului român.

La final, selecţionerul Germaniei s-a declarat nemulţumit de scor, deoarece, spune el, a avut emoţii pe final, când România putea egala. Însă Low îl scoate în evidenţă şi pe Florin Niţă, despre care spune că a avut o evoluţie excelentă şi şi-a salvat echipa prin paradele sale.

”Am fi putut să ne facem meciul mai uşor dacă am fi făcut 2-0. Dacă este ceva de care să ne plângem sunt ocaziile mari pe care le-am ratat. Portarul lor a apărat foarte bine de câteva ori, dar am fi putut avea mai mult sânge rece şi am fi putut fi mai concentraţi în faţa porţii”, a declarat Joachim Low, citat de sportsmax.tv.

Şi Manuel Neuer a scos în evidenţă paradele lui Niţă

Manuel Neuer, unul dintre cei mai mari portari din lume, spune că Germania s-ar fi putut impune mai lejer, dar s-a lovit de intervenţiile lui Florin Niţă. Portarul naţionalei Germaniei a ţinut să-l felicite pe Niţă pentru intervenţiile pe care le-a avut:

“Ar fi trebuit să înscriem al doilea gol, pentru că astfel nu am fi fost în pericol să pierdem două puncte. Ne-au lipsit isteţimea, poate puţină voinţă în careu. Însă portarul lor a avut câteva intervenţii bune. Felicitări”, a declarat Manuel Neuer la finalul meciului. 

Afla mai multe despre: florin nita 

viewscnt
Articole similare