You are here:

Ce a observat Bilaşco de pe margine înainte ca Roguljic să dea lovitura în U Craiova - CFR 3-2: "Asta era tendinţa. E dureros" | EXCLUSIV

Ce a observat Bilaşco de pe margine înainte ca Roguljic să dea lovitura în U Craiova - CFR 3-2: "Asta era tendinţa. E dureros" | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Invitat la Orange Sport, Marius Bilaşco, oficial al CFR Cluj, a comentat înfrângerea suferită de campioana României, 3-2 în Bănie, cu U Craiova. Bilaşco a spus ce a observat de pe marginea terenului în ultimele secunde ale partidei, când Ante Roguljic a dat lovitura decisivă.

Ce a observat Bilaşco de pe margine înainte ca Roguljic să dea lovitura în U Craiova - CFR 3-2: "Asta era tendinţa. E dureros" | EXCLUSIV

CFR Cluj a primit dramatic meciul cu U Craiova, scor 3-2 în Bănie, după un gol marcat de Ante Roguljic în ultimele secunde ale derby-ului jucat pe "Ion Oblemenco". La aproape 24 de ore de la meci, Marius Bilaşco a fost invitat în studioul Orange Sport şi a comentat rezultatul.

Marius Bilaşco a observat, de pe margine, în ultimele secunde ale partidei că ambele echipe erau mulţumite cu un rezultat de egalitate, înainte ca Ante Roguljic să dea lovitura.

"E dureros din cauza modului în care am pierdut, nu meritam absolut deloc. Era o partidă, cred că şi cei de la Craiova voiau să se termine. Normal că au aruncat ultima minge în faţă, jucau acasă, dar cred că-i mulţumea şi pe ei rezulatul de egalitate. Am avut impresia că toată lumea era mulţumită cu acel 2-2, asta era tendinţa", a spus Marius Bilaşco, oficial al CFR-ului, la Orange Sport.

U Craiova - CFR Cluj 3-2, în play-off-ul Ligii 1

Universitatea Craiova a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, liderul CFR Cluj, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor. Oltenii au revenit de la 1-2 şi au marcat ultimul gol în minutul 90+6. Antrenorul Dan Petrescu a lipsit de la meci, fiind suspendat, locul său pe banca echipei campioane fiind luat de Alin Minteuan.

Au înscris: Creţu ’18, Markovic ’69, Roguljic ‘90+6 / Bordeianu ’43, Petrila ‘58.

1-0, min 18: Creţu a deschis scorul trimiţând mingea în poarta goală, după ce a trecut de un adversar, după o pasă de la Ivan.

1-1, min. 43: Bordeianu a egalat cu un şut pe diagonală, după o pasă de la Omrani.

1-2, min. 58: Acelaşi Omrani a reuşit un assist şi pentru Petrila, care a înscris cu capul.

2-2, min. 69: Markovic a egalat cu un şut puternic cu stângul, de la marginea careului.

3-2, min. 90+6: Roguljic a stabilit scorul final la ultima fază a jocului, cu un şut din 11 metri.

Clujenii nu l-au avut pe bancă pe Dan Petrescu, tehnicianul fiind suspendat.

La meci au asistat peste 22.000 de spectatori.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu (Bic ’81), Al. Creţu (Roguljic ‘90+1) – Gustavo (Cîmpanu ’63), Nistor (Baiaram ’46), A. Ivan – Koljic (Markovic ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

CFR Cluj: Hindrich – Susic, Burcă, Graovac, Camora – Bordeianu (Sigurjonsson ‘90+5), Boateng, C. Deac (Yuri ’86) – Neguţ (Petrila ’46), Debeljuh (Dugandzic ’75), Omrani (Păun ’75). Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Ivan ’59, Bancu ‘90 / Graovac ’27, Omrani ’75, Susic ’84, Dugandzic ‘85

Arbitri: Radu Petrescu – Mihai Marius Marica, Ferencz Tunyogi – Ionuţ Coza

Observator: Eduard Dumitrescu

Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 37, 3. Universitatea Craiova – 36, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul Constanţa – 28, 6. FC Argeş – 24.

Afla mai multe despre: marius bilascocfr cluju craiovareactieliga 1 

viewscnt
Articole similare