Contractul lui Mirel Rădoi cu FRF se termină în noiembrie, iar Gică Hagi, cel care a urmărit cele întâmplate în ultimele luni, a anunţat ce crede în privinţa deciziei finale a selecţionerului.
Gică Hagi, despre Mirel Rădoi: "Hai să zic, cred că rămâne"
Naţionala României mai are două partide din actuala campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2022, cu Islanda şi Liechtenstein, iar o decizie finală în privinţa selecţionerului va fi anunţată la finalul preliminariilor, a anunţat Răzvan Burleanu.
Înaintea partidelor decisive, Gică Hagi a vorbit despre situaţia de la lotul naţional.
"Trebuie sa luăm şase puncte. Băieţii am văzut că mental stau bine, vin după o perioadă bună şi atunci fiecare se întoarce cu entuziasm la naţională. Doamne ajută să fie insipirati, să câştigăm, nu contează cum, dar să câştigăm, contează viitoruiile. Să mergem la baraj, apoi vom vedea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totdeauna, la echipa naţională e presiune la noi, constant. Vrei, nu vrei, există, iar la lotul naţional trebuie să fie cine rezistă acestei presiuni. Presiunea însemană rezultat, înseamnă victorii, obligaţia de a câştiga, de a face, de a reprezenta cum trebue, să faci lumea fericită. Aia înseamnă presiunea. Voi, media, o creaţi şi faceţi bine că să ne motivaţi, să ne mai treziţi, spuneţi lucrurilor pe nume, chiar dacă ne supără, e bine că le spuneţi", a declarat "Regele".
Fostul selecţioner crede că Mirel Rădoi se va răzgândi, după ce a anunţat că renunţă la echipa naţională, şi va continua pe banca României.
"Nu comentez lucrul acesta, sunt depăşit de situaţie, eu cred. Hai să zic, cred că rămâne. Aşa cred eu, că rămâne, v-am dat răspunsul", a adăugat Gică Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, gica hagi, echipa nationala, romania