Helmut Duckadam i-a transmis un mesaj lui Edi Iordănescu.
Reprezentativa României a învins, luni seară, pe Stadionul Giuleşti, cu scorul de 4-1, selecţionata Bosniei, în ultima etapă a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor. Tricolorii încheie grupa pe ultimul loc, astfel că au retrogradat în Divizia C. Bosniacii, care au terminat pe prima poziţie, au promovat în Divizia A.
Edi Iordănescu a fost contestat la echipa naţională. Voci din fotbalul românesc i-au cerut să plece de la echipă. Totuşi, cel mai probabil, el va rămâne la cârma echipei naţionale.
Legendarul Helmut Duckadam i-a transmis un mesaj lui Edi Iordănescu. El spune că selecţionarul trebuie să producă o schimbare la naţională, pe care să o ducă până la capăt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ne-am obişnuit de zeci de ani să spunem că speranţa moare ultima, dar noi tot trăim cu speranţa. Nu ştiu dacă neapărat trebuie să punem o mare vină pe Edi.
A încercat cum au încercat Contra şi Rădoi, dar n-au avut curaj până la capăt. Dacă tot vrem să întinerim lotul, atunci să o facem de la zero. Să mergem pe un nou fond de jucători, dar aici trebuie să ai sprijinul FRF, să îţi dea un contract pe 4 ani, să renunţi la un obiectiv pentru a-ţi urmări al doilea obiectiv.
Cine a ratat această campanie a fost FRF. Eu am impresia că ne-a aruncat praf în ochi cu Loţi Boloni, să nu mai spunem de Hagi, Petrescu sau Răzvan Lucescu. Cu Boloni era o soluţie, e un antrenor cu experienţă, mult mai multă decât Edi Iordănescu şi cred că ar fi reuşit ca în 4 ani să facă o naţională competitivă.
Acum mergem pe mâna lui Edi, îi dăm credit. Eu sper să facă această schimbare, care s-a văzut la ultimul meci, adică să meargă până la capăt cu ea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Eu cred că ar trebui să avem puţină răbdare şi să construim o echipă pentru a avea speranţe pe viitor. Aş vrea să văd 6-8 jucători ai echipei naţionale pe care să-i ştiu titulari. Şi Rădoi a încercat, dar a făcut atât de multe schimbări că la un moment dat ai pierdut şirul”, a spus Helmut Duckadam, de la Pro Arena.
Afla mai multe despre: echipa naţională-iordănescu-duckadam