Corina Căprioriu a revenit asupra deciziei de retragere pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, ea precizând că i-a fost dor de sportul pe care l-a practicat timp de 23 de ani.
Corina Căprioriu, legitimată la CS Dinamo, a început deja antrenamentele. Prima ei competiţie oficială este programată la 17 februarie. "Voi începe cu Open-ul European de la Roma, iar apoi voi merge la Grand Prix-ul de la Dusseldorf ", a spus Căprioriu.
Născută la Lugoj, în 18 iulie 1986, Corina Căprioriu este una dintre cele mai bune judoka române din ultimii ani, ea câştigând de-a lungul carierei o medalie de argint la Jocurile Olimpice (2012), un argint (2015) şi un bronz (2011) la Campionatele Mondiale şi un aur (2010) şi un bronz (2011) la Campionatele Europene. Ea îşi anunţase retragerea din activitate după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: corina caprioriu, judo, revenire, dinamo, tatami, retragere, titlul olimpic, medalie