Dinamo trece printr-o perioadă extrem de grea. Problemele financiare şi poziţia în clasament îi dau mari bătăi de cap.
Trupa din „Ştefan cel Mare”, din etapă în etapă, ajunge tot mai jos în clasament. Dinamo fiind acum pe locul 14 cu 27 de puncte. Iar ultima clasată, Poli Iaşi, este pe locul 16, cu 16 puncte.
În ciuda situaţiei tensionante, Marius Lăcătuş, fost mare jucător al Stelei, nu crede că Dinamo va avea emoţii cu retrogradarea şi că Gigi Mulţescu, noul antrenor, are, prin experienţă, capacitatea de a redresa echipa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„E o situaţie complicată, având în vedere tot ce se întâmplă acolo, toate problemele care sunt, nu le va fi deloc simplu să iasă din acestă situaţie. Rămâne de văzut, e un antrenor cu experienţă (n.red. – Gigi Mulţescu). Ştii cum e, ca în orice sport, nu depinde numai de antrenor. Nu-i va fi nici lui simplu. Îmi este greu să cred că vor ajunge în situaţia în care să retrogradeze. Chiar dacă vor ajunge să joace meciurile de baraj cu echipe din Liga 2, nu cred că acele echipe vor putea ajunge în situaţia în care să câştige un joc de baraj cu Dinamo”, a declarat Marius Lăcătuş, pentru ProSport.
În ultimul meci de campionat, Dinamo a fost învinsă de FC Argeş, cu scorul de 1-2.
FC Dinamo a anunţat, la 13 august 2020, că are un nou acţionar majoritar, şi anume compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero. La 30 septembrie 2020, Cortacero a prezentat noua conducere a clubului formată în majoritate din spanioli. Pană în prezent, conducerea spaniolă nu a investit nimic în clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, echipa fiind ţinută în viaţă cu banii strânşi de suporteri, prin Programul DDB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius lacatus, dinamo