Anthony Nwakaeme, jucător pe care Mihai Stoica l-a ridiculizat la FCSB, face acum spectacol în Turcia. Tony, aşa cum era cunoscut la U Cluj, a fost titular în Trabzonspor - Kasimpasa, scor 6-0 şi a marcat două goluri.
Anthony Nwakaeme s-a transferat în vara lui 2018 la Trabzonspor, când Hapoel Beer Sheva a primit 1,1 milioane de euro în schimbul său. Atacantul nigerian s-a adaptat excelent la noua sa echipă şi a devenit jucător de bază. Tony a fost titular şi duminică, în victoria la scor obţinută de Trabzonspor în faţa lui Kasimpasa, scor 6-0. Atacantul de 30 de ani a înscris golurile de 3-0 (29) şi 5-0 (83). Celelalte reuşite au fost semnate de Sosa (25) şi Sorloth (27, 55, 88).
La final, Nwakaeme şi-a lăudat colegii, despre care au spus că au foarte multă calitate: ”Vreau să felicit întreaga echipă. Am reuşit o victorie grozavă. Cred că avem o calitate excelentă. Este un avantaj că avem jucători cu experienţă. Avem un jucător de mare calitate, Sosa şi un exelent marcator - Sorloth”, a declarat Anthony Nwakaeme.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost aproape de un transfer la FCSB, dar s-a simţit umilit de Mihai Stoica
Nwakaeme are o poveste interesantă. A ajuns în România în 2010, când U Cluj l-a transferat de la danezii de la Vejle. A fost împrumutat la Turda, a revenit, apoi a jucat pentru Petrolul şi din nou pentru U Cluj. În vara lui 2013, FCSB a vrut să-l transfere, însă atacantul nigeria a fost nemulţumit de atitudinea pe care au avut-o cei de acolo.
"M-am întâlnit cu MM Stoica. Mi-a zis să dau teste medicale, am zis că dau teste fără niciun fel de probleme. Apoi, am simţit că vrea să mă păcălească. Mi-a spus că am probleme la picior, că sunt slăbit din punct de vedere fizic, dar cu toate astea mi-a oferit un contract. Punea problema în felul următor: 'tu ai probleme, dar uite, noi chiar şi aşa, te vrem la echipă'. Era ca şi cum mi-ar fi făcut ei un favor mie. Mi-au dat un contract undeva pe la 5000 de euro. Am zis că nu rămân.
Nu mi-a plăcut, în primul rând, cum au pus problema. Aveam de gând să semnez cu ei, pentru că e o echipă importantă în România şi Europa de Est, îmi doream să joc şi în Liga Campionilor, dar am simţit că nu mă respectă. Am o carieră, avem o meserie şi muncim inclusiv pentru bani”, a povestit ulterior Tony, într-un interviu acordat în 2017 celor de la actualdecluj.ro.
Tony Nwakaeme a ajuns să fie cotat la 4 milioane de euro
Până la urmă, după ce a picat transferul la FCSB, atacantul nigerian a semnat cu Hapoel Raanana şi evoluţiile de aici i-au adus transferul la Beer Sheva. În 2018 a fost cumpărat cu 1,1 milioane de euro de Trabzonspor, unde a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători. În acest sezon are 9 goluri şi 6 assist-uri în 27 de apariţii, dar trebuie spus că Nwakaeme nu joacă număr 9, ci ”aripă” stânga.
Când a plecat din România, cota lui Tony Nwakaeme era de 600.000 de euro. Acum, are 30 de ani şi transfermarkt.com îl cotează la 6 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anthony nwakaeme