You are here:

Ce nu s-a văzut la televizor. Fanii lui Dinamo, la un pas de bătaie, în timpul meciului cu Farul. Jandarmii au încercat să intervină

Ce nu s-a văzut la televizor. Fanii lui Dinamo, la un pas de bătaie, în timpul meciului cu Farul. Jandarmii au încercat să intervină

Dinamo București

Comentarii

Un incident nefericit s-a petrecut pe durata partidei Farul - Dinamo, din etapa a 12-a din Superliga.

Incidente în galeria lui Dinamo. Câţiva suporteri au fost la un pas de bătaie

O parte dintre suporterii dinamovişti aflaţi în sectorul oaspeţilor s-au îmbrâncit, înjurat şi au fost la un pas de bătaie, informează GSP.ro.

Mai exact, sursa citată susţine că a fost vorba despre un conflict între Peluza Sud Dinamo şi nişte foşti membri ai facţiunii, ce în momentul de faţă se prezintă la meciuri sub steagul unul alt grup.

Jandarmeria a fost la un pas să intervină, însă câteva voci din mijlocul scandalului au informat forţele de ordine că situaţia se va rezolva. Cu toate acestea, jandarmii au scos câţiva suporteri în afara stadionului, iar spiritele s-au calmat.

De cealaltă parte, suporterii Farului au afişat o coregrafie în startul partidei, pe care au dinamizat-o cu câteva materiale pirotehnice.

Pe teren, Farul şi Dinamo au remizat, scor 1-1, după ce ”câinii” izbutiseră să deschidă scorul în minutul patru prin Cătălin Cîrjan. Trupa lui Hagi a restabilit egalitatea în minutul 71, prin Grigoryan.

Ce a declarat Gică Hagi după Farul - Dinamo 1-1

"Ei au început bine, destul de agresiv, după am făcut ce trebuie. Am avut ocazii bune, ultima pasă, şutul… Un meci egal, penalty-uri nu ştiu câte, cred că au fost, dar ce să facem? Trebuie să mergem înainte. (n.r. - ocazii Dinamo) Au avut şansă, da... Dican este împins, nu s-a dat penalty.

La Alibec eu cred că se dau amândouă penalty-uri. Alibec a avut, în prima repriză Ganea a avut ocazii. Mergem înainte, vedem, să schimbăm ceva ca să avem mai mult noroc.

Era bună victoria, n-a fost. Avem un gust amar, dezamăgire, mergem înainte. Trebuie să muncim", a declarat Gică Hagi, la flash-interviu, după Farul - Dinamo 1-1.

Afla mai multe despre: superligadinamofarul 

viewscnt
Articole similare