Experţii Orange Sport, Mihai Stoica şi Basarab Panduru, au fost protagoniştii un moment savuros în direct. Ei au dezbătut o afirmaţie a managerului general de la FCSB, care l-a surprins pe colegul de platou.
Alexandru Pantea, subiect de dezabtere între Mihai Stoica şi Basarab Panduru: "Vin în emisiune cu el"
Totul a plecat de la o comparaţie între Răzvan Onea (24 de ani), fundaşul dreapta al Rapidului, care a impresionat printr-o cursă de 80 de metri în care a oferit o pasă de gol, şi apărătorul dreapta de la FCSB, Alexandru Pantea (19 ani), care a demonstrat, de fiecare dată când a intrat pe teren, că poate fi o certitudine pentru cuplul de antrenori Mihai Pintilii - Leo Strizu.
Cei doi jucători au fost comparaţi inclusiv la înălţimea pe care o au, iar Mihai Stoica l-a surprins pe Basarab Panduru atunci când a spus că Pantea e mai înalt decât Onea, un capitol important pentru un fundaş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În dialogul când serios, când presărat cu glume din partea celor doi, MM a depus muncă de covingere şi chiar i-a trimis un mesaj pe telefon fotbalistului de la FCSB, pentru a lămuri aspectul.
- MM Stoica: Pantea e o forţă a naturii. Pantea are 1.78 m.
- Panduru: Pantea? Mai înalt decât mine?
- MM: Da. Cum să nu? 1.78 m are Pantea şi e forţă a naturii.
- Panduru: Deci credeam că are sub 1.70 m, maximum 1.70 m.
- MM: Ferească... Nu e mic Pantea.
- Panduru: Pare mic, aşa pare la televizor. Aşa pare... Cât Onea (n.r. - de la Rapid Bucureşti) mi se pare. E ce mi se pare.
- MM: Ce televizoare aveţi voi (n.r. - râde)?
- Panduru: Da, deformează televizorul.
- MM: Cred că am mai pus şi eu câţiva centimetri, doi (n.r. - râde)
- Panduru: (n.r. - râde) I-ai mai tras lui Onea vreo 10 centimetri şi i-ai pus lui Pantea.
- MM: Chiar nu e mic. Eu am pus pe Wikipedia (n.r - râde). Măi, vin cu Pantea aici să vadă Pandi.
- Panduru: Deci nu cred că e mai înalt decât mine. Ar fi o mare surpriză. Eu am 1.77 m, pe acolo.
- MM: Uite, la mine te aşteptai? Eu am 1.84 m, dar toată lumea zice că sunt mic de statură. Orice mă întâlneşte îmi zice <<Mamă, dar ce înalt eşti. Am crezut că eşti mult mai mic>>.
- Panduru: Nu, nu! Se vede că eşti înalt, pari de peste 1.80 m.
- MM: (n.r. - foloseşte telefonul) N-a răspuns Pantea. Nu ştiu ce face la ora asta. În loc să se uite la emisiune... (n.r. - râde)
Pe site-ul de specialitate Transfermarkt, Alexandru Pantea este trecut cu 1.72 m înălţime, în timp ce Răzvan Onea figurează cu 1.77 m înălţime.
În acest sezon, fotbalistul FCSB a bifat 19 meciuri şi a pasat decisiv de două ori, în timp ce rapidistul a reuşit o pasă de gol în 22 de meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”Nu înţeleg. Unde bateţi?”. Reacţia lui Strizu după ce Voluntari a cerut ca FCSB să fie supusă unui controlului antidoping
- Scriitorului Radu Paraschivescu i-a fost oferit postul de manager general la o echipă din Superligă: "I-am spus că eu nu pot administra nici măcar un coteţ"
- OFICIAL | Bogdan Andone este noul antrenor al campioanei Ciprului, Apollon Limassol
- Gigi Becali, tranzacţie de patru milioane de euro! Nici n-a mai negociat, iar super afacerea a fost parafată | EXCLUSIV
- EXCLUSIV Răsturnare de situaţie în relaţia Simona Halep - Patrick Mouratoglou. Avocaţii au aflat o informaţie majoră
- Adrian Mititelu a revenit la sentimente mai bune! Când s-ar putea deschide porţile pentru suporteri la U Craiova 1948
Afla mai multe despre: mihai stoica, fcsb, basarab panduru, alexandru pantea,