You are here:

Ce planuri are Cristi Borcea după ce a fost eliberat condiţionat. Gigi Becali: ”Nu mai are mintea întreagă”

Ce planuri are Cristi Borcea după ce a fost eliberat condiţionat. Gigi Becali: ”Nu mai are mintea întreagă”

Diverse

Comentarii

Cristi Borcea va fi eliberat condiţionat, decizie dată luni de judecătorii de la Tribunalul Ilfov. Gigi Becali spune că naşul său va merge la o clinică din străinătate pentru a primi consiliere psihologică.

Cristi Borcea va ieşi din închisoare, acolo unde a ajuns în martie 2014, după ce a fost găsit vinovat în Dosarul Transferurilor şi condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Fostul acţionat al lui Dinamo a mai cerut de două ori să fie eliberat condiţionat, însă judecătorii au considerat că pedeapsa nu şi-a atins scopul.

A treia încercare a fost însă cu noroc pentru Cristi Borcea. Gigi Becali spune că l-a sunat imediat după ce a aflat decizia şi acesta i-a transmis că a rămas marcat de perioada petrecută în spatele gratiilor. Drept urmare, va merge să-şi trateze traumele la o clinică din străinătate:

”El era la muncă şi l-au chemat de urgenţă, pentru că nu mai au voie să-l ţină. Vor face de urgenţă toate demersurile pentru scoaterea lui din puşcărie. De acum se află în eliberare condiţionată şi nu are voie să facă infracţiuni, pentru că altfel va face şi pedeapsa care a rămas neterminată. Am vorbit acum cinci minute cu el şi mi-a spus că pleacă undeva la o clinică din străinătate ca să-şi revină mental. E distrus după patru ani şi jumătate de puşcărie. În patru ani şi jumătate nu poate să aibă mintea  întreagă. Uite şi la Victor (n.r. - Victor Becali). Este de patru ani şi jumătate acolo, pentru ce-l mai ţii? I-a dat amânare şi încă o amânare. Pentru ce toate mizeriile astea?”, a declarat Gigi Becali la Antena 3.

Afla mai multe despre: gigi becalicristi borceadosarul transferurilor 

viewscnt
Articole similare