You are here:

Ce preţ i-a stabilit Rayo lui Raţiu după golul fabulos marcat: ”Prestaţiile sale bune au trezit interesul Barcelonei”

Ce preţ i-a stabilit Rayo lui Raţiu după golul fabulos marcat: ”Prestaţiile sale bune au trezit interesul Barcelonei”

La Liga

Comentarii

Internaţionalul român Andrei Raţiu (26 de ani) poate să prindă un transfer important în cariera sa la finalul acestui sezon.

Raţiu poate fi transferat de Barcelona. Cât cere Rayo

Andrei Raţiu este într-o formă de vis la Rayo Vallecano. Internaţionalul român tocmai ce a marcat un gol de milioane în poarta celor de la Sevilla.

Şi tot milioane de euro cere şi Rayo pe fundaşul ei dreapta. Clubul de pe locul 6 din La Liga i-a stabilit suma de transfer cu care îl poate lua echipa care îl doreşte cel mai mult.

În primul şi primul rând, este vehiculat numele clubului FC Barcelona, care este în căutarea unui fundaş dreapta de multă vreme.

”În ultimele săptămâni, numele lui Andrei Raţiu a fost menţionat adesea în legătură cu Barcelona. Prestaţiile bune ale jucătorului lui Rayo au trezit interesul catalanilor, care îl văd pe român ca o opţiune ’low cost’ pentru a întări flancul.

Din acest motiv, prestaţia excelentă din meciul cu Sevilla nu ar fi putut fi mai oportună.

Preţul transferului lui Andrei Raţiu ar urma să fie în jur de 12-13 milioane de euro, chiar dacă este încă necunoscut ce limită a fairplay-ului financiar va avea Barcelona la finalul sezonului.

Villarreal deţine 50% din drepturile fotbalistului, motiv pentru care, într-un acord ipotetic, Rayo prioritizează o sumă de transfer în faţa posibilităţii de a include un schimb de jucători în această afacere”, a scris Sport.es.

Andrei Raţiu a jucat 24 de meciuri în actuala stagiune de La Liga şi a reuşit două goluri şi două pase de gol.

Afla mai multe despre: andrei ratiubarcelonarayo vallecanola ligastranieri 

viewscnt
Articole similare