Élton José Xavier Gomes a fost adus la FCSB în 2007 de Mihai Stoica şi a captat repede atenţia tuturor atât datorită tehnicii excelente de care dădea dovadă, cât şi a staturii sale: doar 1,54 metri!
"In timp ce altii creau diversiuni si cautau sa provoace scandaluri, noi incercam sa ne asiguram serviciile acestui jucator de geniu. In Brazilia i se spunea "Maradoninho", fiind comparat cu Maradona"- spunea MM Stoica de Elton în 2007.
Elton a debutat cu gol într-un meci cu FC Argeş, însă nu a avut deloc viaţă lungă la echipa din Ghencea pe atunci, nefiind pe placul patronului. A plecat în vara aceluiaşi an în Arabia Saudită la Al Nassr.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cele două sezoane petrecute acolo, a marcat cinci goluri în 20 de partide. În 2009 s-a întors în ţara sa natală, la Fortaleza, însă, la fel ca în perioada Corinthians (2004-2007), micuţul mijlocaş a arătat că nu poate face faţă într-un campionat redutabil, marcând un singur gol.
În 2009, s-a dus în Emirate, la Dubai Club, unde nu a jucat deloc şi a fost împrumutat pentru o scurtă perioadă la Al Wasl.
Un an mai târziu s-a întors pentru a treia oară în Brazilia, din nou fără succes. A marcat un gol în 23 de partide pentru Sport Recife, care l-a cedat repede la Al Fateh, în Arabia Saudită. Aici a cunoscut cea mai bună perioadă a carierei, cu 48 de goluri marcate în 121 de meciuri.
Ajuns la 31 de ani între timp, Elton evoluează în prezent la Al-Qadsiah, tot în Arabia Saudită, unde are cifre decente.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Chiar dacă din cauza staturii sale nu a reuşit să facă faţă nici în fotbalul european, nici în cel sud-american, Elton a evoluat în general bine în Golf. Mai mult, brazilianul a dat şi adevărate lovituri financiare, postând aproape zilnic imagini cu maşinile sale.
Afla mai multe despre: mihai stoica, elton, brazilia, fcsb