You are here:

Ce se întâmplă cu Gasperini după ce a fost bănuit că a întrerupt un control antidoping! Judecător: "A insultat un agent şi a criticat întregul sistem"

Ce se întâmplă cu Gasperini după ce a fost bănuit că a întrerupt un control antidoping! Judecător: "A insultat un agent şi a criticat întregul sistem"

Serie A

Comentarii

Antrenorul echipei Atalanta Bergamo, Gian Piero Gasperini, bănuit că a întrerupt un control antidoping în afara competiţiei vizând unul dintre jucătorii săi, va putea încheia sezonul pe banca tehnică, deoarece tribunalul antidoping nu a dat nicio decizie din cauza unui viciu de procedură.

Gian Piero Gasperini va putea conduce echipa Atalanta până la finalul sezonului

În cazul unei decizii imediate, cu riscul unei suspendări de 20 de zile, Gasperini nu ar mai fi putut conduce antrenamentele şi nici nu ar mai fi putut sta pe bancă la ultimele patru meciuri ale echipei.

Atalanta este în cursa pentru Liga Campionilor şi va juca finala Cupei Italiei, cu Juventus Torino, la 19 mai. 

Tehnicianul este acuzat că a întrerupt, la începutul lunii februarie, un control antidoping în afara competiţiei, care îl viza pe unul dintre jucătorii săi.

"A insultat un agent antidoping şi a criticat întregul sistem antidoping, întrerupând controlul în curs şi obligându-l pe jucător să revină la antrenament”, a declarat judecătorul antidoping Pierfilippo Laviani, citat de La Gazzetta dello Sport.

Fotbalistul în cauză a efectuat controlul antidoping la finalul antrenamentului, după "medierea" unui medic al clubului.

Afla mai multe despre: gasperiniatalanta 

viewscnt
Articole similare