You are here:

Ce spune Mario Rondon după ce a marcat la meciul 100 din Liga 1: ”Important e să aibă mentalitate bună!”

Ce spune Mario Rondon după ce a marcat la meciul 100 din Liga 1: ”Important e să aibă mentalitate bună!”

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Echipa Sepsi Sf. Gheorghe a învins, sâmbătă, pe teren propriu, gruparea FC Botoşani, scor 7-0, într-un meci din etapa 11 a Superligii. Gazdele au ratat şi două penalty-uri.

Sepsi a început partida cu un penalti ratat, în minutul 17, când Pap a reţinut şutul lui Rondon. Tot Rondon a deschis însă scorul, în minutul 24, iar în minutul 45+1, acelaşi Rondon a reuşit dubla pentru gazde.

În minutul 66, Ion Gheorghe a ratat un penalti, dar a urmărit balonul şi a înscris pentru 3-0. Scorul final a fost completat de Golofca (min. 71), Achahbar (min. 75) şi de dubla lui Tudorie (min. 83 şi min. 90+1, din penalty). Este cea mai categorică victorie din acest sezon al Superligii şi cea mai categorică din istoria clubului Sepsi Sf. Gheorghe.

Mario Rondon a reuşit să marcheze chiar la meciul 100 disputat de el în Liga 1. El a fost fericit că a putut să îşi ajute echipa. 

”Important e să aibă mentalitate bună!”

”Acum sunt mai bine. Da, important e să revenim. Cine vrea să câştige, important e să aibă mentalitate bună. Să revii după ce ratezi, să fii mai puternic.

Da, noi muncim în fiecare zi pentru asta, să ne îmbunătăţim. Acum, după două victorii la rând, important e că am revenit în clasament, suntem mai aproape de locurile din play-off.

Da, sunt foarte fericit, mulţumesc tuturor antrenorilor care au avut încredere în mine, Pustai, Iordănescu, Petrescu, iar acum domnul Bergodi.

Mulţumesc pentru încredere, sunt un jucător mai bun acum şi asta contează. Scopul meu este să ajut echipa, pentru asta muncesc în fiecare zi, să ajungem în play-off”, a declarat Rondon. 

Afla mai multe despre: sepsi-rondon-botoşani 

viewscnt
Articole similare