CFR Cluj a câştigat fără emoţii derby-ul cu Rapid, scor 4-1, în Superliga României.
Rapid, pusă la zid după înfrângerea clară cu CFR Cluj
Imediat după meci, Cristi Pulhac şi Ovidiu Herea au analizat duelul din Giuleşti şi au recunoscut că nu s-ar fi aşteptat la o prestaţie atât de bună din partea clujenilor.
Cristi Pulhac: „Parizer mănânci, parizer joci! Mai mult decât atât, eu chiar nu mă aşteptam la un scor de genul ăsta. Să nu uităm că CFR a venit după un rezultat dramatic, deci chiar nu mă aşteptam să-şi revină atât de repede. CFR a făcut un meci senzaţional în prima repriză. Nu am văzut aşa entuziasm, incredibil! În a doua repriză au venit ocaziile celor de la Rapid, dar asta doar pentru că s-a retras CFR Cluj, dar în rest nimic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ovidiu Herea: „CFR Cluj a arătat foarte bine, a arătat că trage pentru cineva, trage pentru Hoban. La meciul cu Hunedoara a părut că nu îi interesează, dar în seara asta au fost foarte motivaţi. Pe cei de la Rapid i-am văzut foarte debusolaţi, n-au mai făcut jocul pe care îl ştim, acel joc bun de pe Giuleşti.”
Au ajuns la capătul răbdării! Ce au scandat suporterii Rapidului după ”măcelul” din prima repriză cu CFR
Rapid a fost spulberată de CFR în prima repriză a meciului de pe Giuleşti, din etapa a treia din play-off.
Giuleştenii, aflaţi înaintea partidei la 10 puncte distanţă de liderul FCSB, au început catasfrofal partida, iar după doar opt minute scorul era 2-0 în favoarea oaspeţilor, graţie dublei semnate de Daniel Bîrligea.
Defensiva trupei lui Cristiano Bergodi a mai cedat de două ori pâna la pauză. Mai întâi în minutul 36, când Iulian Cristea a degajat nefericit mingea, iar Bîrligea a realizat hat-trick-ul porţii goale, servit ideal de Avounou.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cireaşa de pe tort a venit în prelungirile primei reprize, când Manea a punctat pentru 4-0.
După golul de 3-0, suporterii rapidişti aflaţi la Tribuna II i-au cerut ”demisia” lui Cristiano Bergodi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi după golul de 4-0, semnat de Cristi Manea.
Fanii din Peluza Nord nu l-au apostrofat pe tehnicianul italian, ci au continuat să cânte fără întrerupere, deşi favoriţii lor au fost umiliţi în prima repriză, iar speranţele primul titlu după 21 de ani au devenit aproape nule.
Afla mai multe despre: rapid, cfr cluj, cristi pulhac