Vahid Selimovic a fost în prim-planul partidei dintre Rapid - Hermannstadt din etapa a 15-a a Superligii, însă nu într-un mod pozitiv.
În repriza a doua, la scorul de 1-0 pentru Rapid, Vahid Selimovic a avut o intrare brutală, cu ambele picioare înainte, la Jakub Hromada. Din fericire, slovacul a sărit şi a evitat contactul în plin cu crampoanele jucătorului de la Hermannstadt, astfel că Hromada a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.
Cu toate acestea, aşa cum era normal, Selimovic a văzut cartonaşul roşu direct pentru faultul său cinic, gestul fiind de neînţeles, atât pentru antrenorul său, Marius Măldărăşanu, cât şi pentru specialişti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Robert Niţă, fostul atacant al Rapidului, nu l-a menajat pe Vahid Selimovic şi l-a numit ”purtător ilegal de creier” pentru faultul său criminal asupra lui Hromada. Mai mult decât atât, Niţă a susţinut că jucătorul Sibiului merită o suspendare de şase etape în locul celei obişnuite, de două meciuri.
Selimovic şi-a pus toată lumea în cap după faultul criminar din GIuleşti: ”Purtător ilegal de creier”
”Rapid câştigă trei puncte norocose în superioritate numerică. Un fotbalist ăla... Doamne, cred că nu îl jignesc dacă îi spun ”purtător ilegal de creier” Băi, nene, n-ai cum să te duci aşa. Dacă-l prinde pe ăla cu ambele picioare pe pământ era dublă fractură de tibie, peroneu, ligamente încrucişate, menisc şi genunchi.
Ce minte să ai, mă, să te duci în halul ăla aşa? Nu îl ataci aşa nici pe cel mai mare duşman al tău. Doamne, Dumnezeule! Bine că a scăpat Hromada.
Eu i-aş da şase etape să se înveţe minte. Atac violent şi lipsă de creier. Nu ai cum să te duci în halul ăsta”, a spus Robert Niţă, pe canalul său oficial de YouTube.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Hermannstadt a bifat cinci înfrângeri consecutive în Superliga şi este pe penultimul loc, cu 13 puncte, unul mai mult decât FC Botoşani.
Afla mai multe despre: superliga, rapid, hermannstadt