Darren Cahill, 53 de ani, antrenorul Simonei Halep, 27 de ani, locul 1 WTA, a făcut multe dezvăluiri pentru revista Raquet, între ele dezvăluind şi un moment ruşinos din cariera lui.
Rennae Stubbs l-a provocat pe Darren să povestească unul dintre momentele amuzante din circuit, iar antrenorul australian a ales unul din vremea când juca. Era la Open-ul german când s-a accidentat în zona inghinală şi avea nevoie de tratament, iar singurul fizioterapeut disponibil era o femeie.
"Mi-am dat prosopul jos, aveam boxeri pe mine, ea a început să mă maseze, iar problemele mele erau fix ale unui băiat de 18-19 ani. Mi-am spus gândeşte-te că e cea mai urâtă femeie. N-a mers. Eram ruşinat, mi-am îngropat capul în pernă. Ea era o profesionistă, mi-a masat zona fără să clipească. Au fost 15 minute care s-au simţit ca o oră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
M-am ridicat de pe masă, iar Bill Norris, cel care mă trimisese la ea, se prăpădea de râs. Eram jenat şi i-am spus: "Hilda, îmi pare rău dacă a fost incomod pentru tine", iar ea mi-a răspuns: "Nu-ţi face griji, nu e atât de mare încât să mă încurce". Am mers direct la duş, şi apoi la hotel. Nu am mai ieşit din camera mea vreo două zile", a spus printre râsete şi transpiraţii Darren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cahill, poveste, dezvaluire