România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a.
Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. La rândul său, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 4, cu 13.700. Pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanii au făcut contestaţie la nota lui Jordan Chiles, care a trecut pe 3, cu 13.766.
Medalia de aur a revenit gimnastei Rebeca Andrade (Brazilia, 14.166), urmată de Simone Biles (SUA, 14.133). În finala de la sol au participat 9 gimnaste, după ce în calificări Ana Maria Bărbosu şi Rina Kishi (Japonia) au avut aceeaşi notă – 13.600 şi nu au putut fi departajate.
O fostă medaliată cu aur a României a răbufnit după ce Sabrina Maneca Voinea şi Ana Bărbosu au ratat la mustaţa medalia de bronz: ”Nu a fost drept”
”Tot luni, la bârnă, Sabrina Maneca Voinea a fost pe locul 8, după ce a căzut de două ori de pe aparat. Nu cred că a fost drept. Şi Sabrina a făcut contestaţie şi nu i s-a ridicat dificultate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. Americanca merita acea crestere după contestaţie?) Din punctul meu de vedere, nu. A fost un exerciţiu foarte bun al Sabrinei, mă aşteptam la o notă mult mai mare”, a spu Daniela Sofrone, în exclusivitate pentru Orangesport.ro.
Daniela Sofronie a câştigat în 2004 aurul, respectiv argintul olimpic la Olimpiada de la Atena.
- Material de Răzvan Ionaşcu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniela sofronie