Forul internaţional de handbal (IHF) a anunţat, marţi seară, că naţionala Cehiei s-a retras de la Campionatul Mondial din Egipt, care debutează miercuri, în urma depistării mai multor cazuri de coronavirus în lot, la testările obligatorii dinaintea plecării.
În conformitate cu regulamentul competiţiei, într-un astfel de caz se invită prima naţiune de ”rezervă”, iar acum a fost invitată Macedonia, care a ocupat locul 15 la CE2020, a precizat IHF, care a mai explicat că alegerea s-a făcut pe criteriul apartenenţei continentale a deţinătoarei titlului mondial (Danemarca), adică Europa.
Cehia făcea parte din grupa G, cu Suedia, Egipt şi Chile, iar acestora şi se alătură acum Macedonia.
CM din Egipt debutează miercuri, având 32 de echipe la start, pentru prima dată în istorie. Competiţia se va derula în patru oraşe, însă fără spectatori, din motive pandemice. România nu se află printre participante.
Cele 32 de echipe sunt împărţite în opt grupe, din care primele trei clasate vor merge mai departe, iar ultimele clasate vor continua în President Cup, pentru clasările inferioare. Grupele principale vor fi patru de câte şase echipe, iar cele de pe primele două locuri vor avansa ulterior în sferturile de finală, fază din care se joacă eliminatoriu până la finala programată în 31 ianuarie.
Componenţa grupelor este următoarea: Germania, Ungaria, Uruguay, Insulele Capului Verde (grupa A), Spania, Tunisia, Brazilia, Polonia (B), Croaţia, Qatar, Japonia, Angola (C), Danemarca, Argentina, Bahrain, Congo (D), Norvegia, Austria, Franţa, SUA (E), Portugalia, Algeria, Islanda, Maroc (F), Suedia, Egipt, Macedonia, Chile (G), iar în grupa H, Slovenia, Belarus, Coreea de Sud, Rusia (sub sigla forului propriu naţional, în urma scandalurilor de dopaj care au dus la interdicţii de participare în numeroase competiţii, în alte sporturi).
Meciul de deschidere va avea loc miercuri, între naţiunea gazdă Egipt şi Chile.
Partidele din grupe se vor încheia în 19 ianuarie, apoi vor avea loc cele din grupele principale, între 21-25 ianuarie, urmate de sferturi, în 27 ianuarie, semifinale, în 29 ianuarie, şi finalele pentru medalii, în 31 ianuarie.
Semifinalele şi finalele se vor disputa doar la Cairo.
Campioana mondială en-titre este Danemarca.
Naţionala României nu va participa, calificările europene fiind anulate din motive pandemice, astfel că la CM din Egipt au ajuns primele 13 clasate la Campionatul European din 2020, alături de Danemarca, deţinătoarea titlului mondial, precum şi de Polonia şi echipa Federaţiei Naţionale de Handbal a Rusiei, care au primit wild-card. La CE din 2020, România nu a participat.
Ultima dată, tricolorii au participat la ediţiile CM din 2009 şi 2011, când s-au clasat pe locul 15, respectiv 19. Palmaresul României include patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974) şi două medalii de bronz (1967, 1990).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cehia, handbal, retragere, coronavirus