You are here:

Cei de la Csikszereda au recunoscut că primesc finanţare de la Guvernul maghiar: ”Nu văd care e problema. Este finanţată ca să producem”

Cei de la Csikszereda au recunoscut că primesc finanţare de la Guvernul maghiar: ”Nu văd care e problema. Este finanţată ca să producem”

Liga 2

Comentarii

Csikszereda a reuşit promovarea matematică în prima divizie din România, iar la Miercurea Ciuc e bucurie mare, mai ales că se bifează o premieră în istoria judeţului Harghita.

Csikszereda a pierdut meciul cu Voluntari, scor 0-2, în etapa a şasea a play-off-ului din Liga 2, dar formaţia din Miercurea Ciuc şi-a asigurat promovarea în prima ligă după remiza dintre CSM Reşiţa şi Metaloglobus.

Sezonul nu e încă încheiat la Csikszereda: ”Vrem să terminăm sezonul pe primul loc”

La finalul meciului cu Voluntari, ciucanii au fost în culmea fericirii. Atât antrenorul Robert Ilyes, cât şi preşedintele clubului, Zoltan Szondi, au vorbit despre această performanţă deosebită. 

Oficialul clubului a recunoscut şi investiţiile Guvernului de la Budapesta care sunt făcute la Csikszereda.

”Sentimentele sunt bune, am avut un campionat greu, cu un traseu destul de bun. Avem un gust amar după eşecul de la Voluntari, mai ales că noi, de fapt şi staff-ul, le-am spus jucătorilor, de vineri, că vrem să terminăm sezonul pe primul loc.

La meciul acesta, unii dintre jucători au evoluat cu spirit de vacanţă, dar asta este. Până la urmă, pentru oraşul nostru este o filă de istorie”, a declarat Szondi, la conferinţa de presă de după meci.

De asemenea, Zoltan Szondi a oferit explicaţii şi despre afirmaţia conform căreia îşi doreşte ca un jucător din academia ciucanilor să ajungă în naţionala Ungariei.

”De ce a făcut vâlvă declaraţia? Nu înţeleg. M-aş bucura dacă am avea şi un jucător în naţionala României. Avem un jucător în lotul U21, care nu mai e la Csikszereda, dar este un produs al academiei noastre.

Şi hai să fim sinceri. Academia noastră este finanţată în proporţie de 80% de către Guvernul maghiar. Academia nu e finanţată pentru că ei mă iubesc pe mine, este finanţată ca să producem.

Bineînţeles, dacă producem fotbalişti, îi propunem naţionalelor maghiare pentru că majoritatea băieţilor noştri au dublă cetăţenie.

Bineînţeles că propunem şi naţionalelor române, iar în momentul de faţă avem mai mulţi jucători la naţionalele under ale României, decât în cele ale Ungariei. Întrebarea a fost cum mă simt dacă proiectul s-a împlinit cu această calificare în Superliga.

Am spus, şi-mi menţin răspunsul, că pentru mine o împlinire a acestui proiect ar fi ca să am un jucător format la academia noastră care să debuteze în naţionala Ungariei. Nu văd care e problema”, a completat Szondi.

Afla mai multe despre: csikszeredazoltan szondiliga 2superliga 

viewscnt
Articole similare