You are here:

Cei trei jucători pe care spera să îi vadă Florin Răducioiu la naţională: ”Mi-aş fi dorit foarte mult” | EXCLUSIV

Cei trei jucători pe care spera să îi vadă Florin Răducioiu la naţională: ”Mi-aş fi dorit foarte mult” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Vineri seara, deşi a dominat partida, România nu a reuşit să o învingă pe Finlanda, în deplasare. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. Înaintea confruntării, Florin Răducioiu a dezvăluit numele celor trei jucători care îi lipsesc şi pe care ar dori să îi vadă la naţională.

România este faţă în faţă cu retrogradarea după ultimul rezultat din Nations League. ”Tricolorii” aveau nevoie de o victorie la Helsinki pentru a se ridica de pe ultimul loc, dar au reuşit să scoată doar o remiză.

În urma egalului cu Finlanda, selecţionata pregătită de Edi Iordănescu s-a menţinut pe ultimul loc al grupei, fiind la un punct de adversara de vineri.

Aşadar, România are nevoie de victorie cu Bosnia, echipa care şi-a asigurat deja promovarea în divizia A, şi ca Finlanda să se încurce cu Muntenegru, pentru a avea speranţe de a se salva.

Înaintea partidei, Florin Răducioiu vorbea despre câteva dintre absenţele importante ale României, dar şi despre o revenire de efect.

Fostul ”tricolor” a recunoscut că absenţa lui Ianis Hagi este o lovitură grea, deşi, măcar, Nicuşor Stanciu a reuşit să revină la echipa naţională, chiar dacă doar a fost introdus de pe bancă.

Cei trei jucători pe care spera să îi vadă Florin Răducioiu la naţională

În plus, Răducioiu consideră că un jucător de la U21 ar fi meritat de fapt să fie la naţionala mare, specific Louis Munteanu, care a impresionat după revenirea la Farul.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să-l văd pe Ianis Hagi. Ianis Hagi este un jucător extrem de important. Şi pe Stanciu aş fi dorit să-l revăd, evident, pentru că sunt jucători cu un nivel tehnic foarte mare şi avem nevoie de jucători tehnici.

Mă refer şi la un jucător de la Farul. Aş fi vrut să-l văd în teren pe Munteanu, acel jucător tânăr, promiţător.

Trăim numai din decepţii. Am cunoscut în aceşti ani numai înfrângeri, numai calificări ratate.  Ar fi o mare surpriză să rămânem în grupă.

Sunt pentru continuitatea lui Edi Iordănescu la echipa naţională. Dacă, din păcate, nu va reuşi să ne menţină în această grupă, presiunea va fi foarte mare”, a declarat Florin Răducioiu, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: florin răducioiu 

viewscnt
Articole similare