You are here:

”Cel mai bun fundaş stânga român”. Nu are nici măcar un an de fotbal profesionist, dar ”va pleca pe foarte mulţi bani”. Ofertă de la FCSB? | EXCLUSIV

”Cel mai bun fundaş stânga român”. Nu are nici măcar un an de fotbal profesionist, dar ”va pleca pe foarte mulţi bani”. Ofertă de la FCSB? | EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica (57 de ani), a fost plăcut impresionat de unul dintre jucătorii care s-au evidenţiat de-a lungul acestui sezon. Este vorba despre Andrei Borza (17 ani), fundaşul stânga al liderului Farul Constanţa.

Andrei Borza a crescut sub aripa lui Gică Hagi, care l-a promovat la prima echipă a Farului în vara anului trecut.

Treptat, deşi are numai 17 ani, Borza şi-a câştigat locul în echipă şi a devenit chiar titularul postului de fundaş stânga.

A adunat 24 de prezenţe pentru Farul în acest sezon de Superligă şi a impresionat şi din punct de vedere ofensiv, contribuind la reuşitele echipei sale cu două goluri şi două pase decisive.

Unul dintre goluri a fost cel care a adus victoria dramatică a Farului în duelul cu FCSB de pe Arena Naţională (3-2).

Jucătorul care l-a dat pe spate pe Mihai Stoica: ”Va pleca pe foarte mulţi bani”. Ce a zis despre o ofertă de la FCSB | EXCLUSIV

Astfel se explică faptul că ”explozia” pe care a avut-o Andrei Borza în acest sezon la trupa lui Gică Hagi l-a uimit până şi pe Mihai Stoica.

Oficialul FCSB-ului a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia, pe care l-a numit ”cel mai bun foarte tânăr jucător” din campionat şi ”cel mai bun fundaş stânga român de la ora actuală”, semn că poate fi în curând titular pe un post cu probleme la echipa naţională.

Întrebat despre o eventuală ofertă de la FCSB pentru Borza, Mihai Stoica a explicat că aceasta nu s-ar putea compara cu cele care vor veni de la echipele de top din vestul Europei.

”Cel mai bun foarte tânăr jucător, nu tânăr, că tineri sunt mulţi buni, din actuala ediţie de campionat. Este născut in 2005 (n.r. 12 noiembrie).

Un jucător care va face pasul rapid chiar la prima naţională a României, mai ales că e o poziţie unde avem mari probleme (n.r. cea de fundaş stânga). Suntem doar cu Bancu şi Camora acolo.

Este cel mai bun fundaş stânga român de la ora actuală. Nu cred că putem să facem o ofertă care să se califice la Borza. Va pleca pe foarte mulţi bani afară. Mi se pare o certitudine”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Deşi are doar 17 ani şi numai câteva luni de la debutul pentru Farul, Andrei Borza a început deja să fie căutat de echipele mari din Europa.

În momentul de faţă, Borza este cotat la 400.000 de euro de specialiştii de la transfermarkt.com.

De asemenea, un alt jucător lansat în fotbal de Gică Hagi şi a fost complimentat de Mihai Stoica este Răzvan Marin, care a fost la un pas să ajungă la FCSB. Dezvăluirea a fost făcută chiar de oficialul roş-albaştrilor.

Afla mai multe despre: fcsbfarulandrei borza 

viewscnt
Articole similare