You are here:

Cel mai bun marcator din Liga 2, mândru după victoria cu Petrolul Ploieşti! ”Ne-am dori să jucăm tot timpul într-o astfel de atmosferă!”

Cel mai bun marcator din Liga 2, mândru după victoria cu Petrolul Ploieşti! ”Ne-am dori să jucăm tot timpul într-o astfel de atmosferă!”

Steaua

Comentarii

CSA Steaua a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 2.

Petrolul a condus cu 1-0, prin golul marcat de Diarra în minutul 10. Pentru CSA Steaua a înscris Chipirliu, în minutele 57 (penalty) şi 69. Bogdan Chipirliu a fost omul meciului pentru stelişti după ce a reuşit dubla din repriza secundă. 

El a devenit cel mai bun marcator din actualul sezon al Ligii 2. Chipirliu a reuşit să puncteze în acest sezon pentru ”Militari” de 13 ori. 

”Ne-am dori să jucăm tot timpul într-o astfel de atmosferă!”

”Sunt omul meciului, în primul rând sunt foarte fericit că am revenit de la 0-1 şi am întors rezultatul. Nu ştiu dacă ei au avut 2-3 ocazii, maxim. Consider că am dominat jocul în proporţie de 70%.

Suntem foarte fericiţi, am bătut echipa de pe primul loc. I-am făcut fericiţi pe suporteri, ştiam că îşi doresc această victorie. Mergem la Cluj să câştigăm. Ne-am dori să jucăm tot timpul într-o astfel de atmosferă, te simţi fotbalist şi îţi dă altă motivaţie.

Sincer, nu văd o promovată clară în acest moment. Primele patru au şanse şi nu i-aş exclude nici pe cei de la Chiajna. În play-off, dacă câştigi două-trei meciuri, te poţi trezi pe primul loc”, a spus Bogdan Chipirliu, la finalul meciului. 

Clasamentul play-off-ului: 1. Petrolul – 50 de puncte, 2. Hermannstadt – 47, 3. Universitatea Cluj – 43, 4. CSA Steaua – 41, 5. Concordia – 37, 6. Unirea Slobozia – 33.

Afla mai multe despre: steaua-chipirliu-liga 2 

viewscnt
Articole similare