Ivan Rakitic (32 de ani) e un jucător extrem de curtat, după ce s-a aflat că FC Barcelona vrea să-l vândă pe mijlocaşul croat vicecampion mondial în 2018.
Rakitic mai are contract cu FC Barcelona până la finalul lui iunie 2021, iar mai multe cluburi din Italia i-au luat urma croatului. Juventus, Inter, dar şi FC Sevilla au pus ochii pe Rakitic, dar se pare că acum şi Napoli a intrat pe fir. Sport scrie că reprezentanţii napoletanilor au luat legătura cu fotbalistul pentru a vedea dacă e interesat de un trasfer pe San Paolo.
Totuşi, în trecut, Sport a anunţat că Ivan Rakitic preferă să se întoarcă la FC Sevilla dacă e să plece de la FC Barcelona. Catalanii l-au cumpărat de la andaluzi în 2014 pentru 18 milioane de euro.
Barcelona are de gând să-l folosească pe Ivan Rakitic ca parte a tranzacţiei prin care să-l aducă pe Camp Nou pe Diego Carlos (27 de ani), fundaşul central brazilian dorit de conducerea catalanilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ivan rakitic, transfer, napoli, fc barcelona