You are here:

Cel mai dramatic moment prin care Halep a trecut în 2017: ”Am plâns, a fost cea mai grea zi din cariera mea!”

Cel mai dramatic moment prin care Halep a trecut în 2017: ”Am plâns, a fost cea mai grea zi din cariera mea!”

Tenis

Comentarii

Simona Halep a terminat anul pe primul loc în clasamentul WTA, după cel mai bun sezon al său. Tenismena născută în Costanţa spune însă că a avut şi momente foarte dificile. Unul dintre ele a fost la Roland Garros, unde a pierdut în finală contra Jelenei Ostapenko.

Halep a fost şi în 2017 aproape să câştige un turneu de Grand Slam, visul său cel mare. S-a întâmplat la Roland Garros, turneul său favorit. Părea să fie momentul Simonei, mai ales că în finala o întâlnea pe tânăra Jelena Ostapenko. Letona în vârstă de 20 de ani a avut însă o prestaţie incredibilă în finală şi Simona Halep s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă în finala de la Roland Garros, pentru a doua oară în carieră.

Acum, Simona spune că acel moment a fost printre cele mai grele din cariera sa: ”Am plâns, mama a venit după mine, a fost, cred, cea mai grea zi din cariera mea, era, pur şi simplu, o suferinţă pe care nu o pot descrie, mă durea sufletul că n-am putut să termin meciul, că l-am avut în mână, am atins, pot să spun, trofeul, dar poate n-am fost destul de puternică emoţional să merg până la capăt”, a declarat Halep pentru Gazeta Sporturilor.

Afla mai multe despre: simona haleptenisroland garrosostapenko 

viewscnt
Articole similare