Internaţionalul german Karim Adeyemi, extrema echipei Borussia Dortmund, este cel mai rapid jucător al actualei ediţii a Ligii Campionilor, cu un sprint de 36,3 km/h, alături de starul francez Kylian Mbappe, de la Paris Saint-Germain, care a atins o viteză de 36,1 km/h.
Cei doi sunt, de altfel, singurii fotbalişti care au depăşit viteza de 36 km/h în actuala ediţie din Champions League, înaintea startului fazei sferturilor de finală.
Belgianul Lois Openda (RB Leipzig) şi englezul Marcus Rashford (Manchester United), au atins la rândul lor o viteză de 35,7 km/h.
Karim Adeyemi a fost titular în ultimele trei partide disputate de Borussia Dortmund, care va da peste Atletico Madrid în sferturile Ligii, după ce a marcat 5 goluri şi a contribuit la alte două în 25 de partide disputate în acest sezon, dintre care doar 11 ca titular.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
TOP-ul celor mai rapizi 10 jucători din actuala ediţie a Ligii Campionilor:
1. Karim Adeyemi (Germania/Borussia Dortmund) 36,3 km/h
2. Kylian Mbappe (Franţa/París Saint Germain) 36,1 km/h
3. Lois Openda (Belgia/RB Leipzig) 35,7 km/h
4. Marcus Rashford (Anglia/Manchester United) 35,7 km/h
5. Achraf Hakimi (Maroc/Paris Saint-Germain) 35,6 km/h
6. Daizen Maeda (Japonia/Celtic Glasgow) 35,6 km/h
7. Mohamed Simakan (Franţa/RB Leipzig) 35,5 km/h
8. Erling Haaland (Norvegia/Manchester City) 35,5 km/h
9. Alphonso Davies (Canada/Bayern Munchen) 35,5 km/h
10. Sandro Tonali (Italia/Newcastle United) 35,5 km/h
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe