You are here:

Cel mai tare pariu după ce CFR a câştigat titlul în Liga 1! Incredibil: ce cotă au ardelenii că NU vor ajunge în Liga Campionilor

Cel mai tare pariu după ce CFR a câştigat titlul în Liga 1! Incredibil: ce cotă au ardelenii că NU vor ajunge în Liga Campionilorgalerie foto
Comentarii

CFR Cluj a cucerit titlul în Liga 1, al patrulea din istorie, la capătul unui sezon extrem de disputat, decis în favoarea ardelenilor abia în ultima etapă. FCSB e marea perdantă, care a ajuns la trei sezoane consecutive în care a ratat trofeul, deşi de fiecare dată a fost considerată favorită.

CFR Cluj a cucerit titlul în Liga 1, al patrulea din istorie, la capătul unui sezon extrem de disputat, decis în favoarea ardelenilor abia în ultima etapă. FCSB e marea perdantă, care a ajuns la trei sezoane consecutive în care a ratat trofeul, deşi de fiecare dată a fost considerată favorită.

Dincolo de trofeul în sine, miza a fost reprezentată de şansa de a participa în Liga Campionilor, cea mai bănoasă şi prestigioasă competiţie europeană. CFR Cluj va juca în preliminarii, pe ruta campioanelor, unde teoretic are un traseu mai uşor spre faza grupelor.

Totuşi, ardelenii sunt într-o poziţie nefavorabilă din cauza faptului că au lipsit ani la rând din Europa, din cauza intrării în insolvenţă, astfel, CFR Cluj intră la tragerile la sorţi doar cu coeficientul de ţară - 4,090 -, care nu le permite ardelenilor să fie în urna capilor de serie nici măcar în Turul 2 preliminar.

Astfel, drumul spre faza grupelor devine extrem de complicat. Din acest motiv, ardelenii sunt cotaţi cu şanse infime să ajungă printre cele mai bune 32 de echipe ale Europei în acest sezon.

Casele de pariuri oferă deja cote pentru calificarea CFR-ului în faza grupelor, dar lucrurile nu sunt deloc încurajatoare pentru echipa lui Dan Petrescu. 12,00 e cota primită de CFR Cluj pentru calficarea în faza grupelor, în timp ce cota că CFR nu va ajunge în grupe e minimă: 1,01!



Pe ruta campioanelor, CFR Cluj va trebui să treacă de trei adversare pentru a ajunge în grupe.
 

Afla mai multe despre: cfr clujcote pariuriliga campionilorcalificare 

viewscnt
Articole similare