You are here:

Cel mai tare transfer care NU s-a făcut! Dezvăluirea lui Godin: de ce a refuzat-o pe United în ultima zi de mercato şi cât plăteau englezii

Cel mai tare transfer care NU s-a făcut! Dezvăluirea lui Godin: de ce a refuzat-o pe United în ultima zi de mercato şi cât plăteau englezii

Premier League

Comentarii

Uruguayanul Diego Godin a vorbit înainte de Supercupa Europei despre ofertele primite în această vară şi a recunoscut că a fost la un pas de o trecere la Manchester United. Fundaşul de 32 de ani a fost cel care a spus "nu", deşi cluburile se înţeleseseră.

Godin a dezvăluit că Manchester United i-a activat clauza de reziliere a contractului în valoare de doar 20 de milioane de euro, dar mutarea nu s-a făcut şi nu pentru că fundaşul ar fi semnat un nou contract cu Atletico, aşa cum s-a speculat.

"Am avut trei oferte, dar am decis să rămân din motive personale şi mă gândesc doar la această finală (n.r. supercupa cu Real). Dar nu mi-am prelungit contractul. Am văzut nişte ştiri, dar nu ştiu de unde au apărut", a declarat Godin.

United a încercat să-şi întărească linia defensivă în această vară, iar principala ţintă a fost internaţionalul englez Harry Maguire, de la Leicester City. Totuşi, fosta campioană a Angliei a refuzat oferta de 65 de milioane de lire, iar Mourinho s-a văzut nevoit să se reorienteze. Astfel, în ultima zi a perioadei de mercato din Anglia, pe 9 august, englezii au activat clauza de reziliere a lui Godin, dar mutarea a picat după refuzul jucătorului.

Afla mai multe despre: diego godintransferunited 

viewscnt
Articole similare