Cele şase cluburi engleze care s-au înscris în proiectul Superligii europene au ajuns la un acord financiar cu Premier League în valoare totală de 25 de milioane de euro, a anunţat, miercuri, organizatorul primului eşalon englez, informează lefigaro.fr.
Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United şi Tottenham s-au numărat primtre membrii fondatori ai competiţiei anunţate în aprilie, dar proiectul s-a prăbuşit rapid după opoziţia suporterilor şi a forurilor fotbalistice.
"Cele şase cluburi implicate în proiectul de a forma o Superligă europeană au recunoscut din nou că acţiunile lor au fost o greşeală şi şi-au reconfirmat angajamentul faţă de Premier League şi viitorul fotbalului englez. Acestea au cerut iertare din toată inima susţinătorilor lor, altor cluburi, Premier League şi federaţiei (FA)", se arată într-u comunicat al Premier League.
În semn de bunăvoinţă, toate cele şase cluburi au convenit să facă o donaţie de 25 de milioane de euro, care va fi alocată în special "investiţiilor în sprijinul suporterilor, fotbalului local şi programelor comunitare”, a precizat comunicatul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cele şase cluburi engleze implicate în proiectul Superligii europene au fost amendate
Cluburile în cauză au acceptat, de asemenea, schimbarea regulamentului. Acest lucru presupune că viitoare acţiuni similare vor fi pedepsite cu o deducere de 30 de puncte şi cu o amendă suplimentară de 28 de milioane de euro pentru aceste şase cluburi.
"Premier League şi FA au lucrat îndeaproape împreună şi acest acord pune capăt investigaţiilor în această afacere", se adaugă în comunicat.
Luna trecută, UEFA, forul de conducere al fotbalului european, a anunţat sancţiuni financiare împotriva a nouă dintre cele 12 cluburi din spatele proiectului eşuat. Aceste nouă cluburi, inclusiv cluburile engleze, au fost de acord să renunţe la 5% din veniturile lor din competiţiile UEFA pentru un sezon şi să plătească împreună 15 milioane de euro pentru a sprijini fotbalul local şi echipele de tineri din Europa.
Trei cluburi, Barcelona, Real Madrid şi Juventus, nu au semnat această declaraţie. UEFA a decis să deschidă "proceduri disciplinare”, la 25 mai, ameninţând cele trei cluburi cu sancţiuni pentru "o posibilă încălcare a cadrului legal al UEFA". Miercuri, Comisia de Apel UEFA a decis să suspende această procedură "până la noi ordine".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: superliga europei, chelsea, manchester united, manchester city, tottenham, arsenal, liverpool