Comisia de Recurs din cadrul FRF, întrunită joi, a decis amânarea cazului Sepsi Sfântu Gheorghe - U Craiova 1948.
Comisia de Recurs a amânat cazul U Craiova 1948 – Sepsi. Precizări ale casei de avocatură Chiuariu & Asociaţii
“U CRAIOVA 1948 SA vs. ACS SEPSI OSK – Sancţiune disciplinară – Acorda termen la data de 07.03.2023”, este anunţul de pe site-ul LPF, după şedinţa de azi la care au luat parte oficialii celor două echipe.
La final, Adrian Mititelu a plecat dezamăgit, întrucât a considerat că Laszlo Dioszegi nu s-a ţinut de cuvânt, iar adversarii săi nu şi-au dorit rejucarea meciului pierdut la masa verde de olteni la Comisia de Disciplină.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot joi, casa de avocatură Chiuariu & Asociaţii a anunţat că reprezentanţii săi au formulat cereri de intervenţie în numele jucătorilor şi “suporterilor adevăraţi” ai echipei în favoarea Clubului U Craiova 1948 în procesul cu Asociaţia Club Sportiv Sepsi OSK.
Jucători ai FC U Craiova 1948 şi Comunitatea Suporterilor F.C. Universitatea Craiova şi Asociaţia Peluza Sud au depus cereri şi au cerut să intervină în favoarea Clubului U Craiova în procesul cu Sepsi de la FRF, cerând neaplicarea vreunei sancţiuni şi rejudecarea meciului.
Astfel, jucătorii Paramatti, Achim, Agostinho, Albu, Baeten, Bahassa, Duarte, Bausa - toţi intervenienţii fiind reprezentaţi convenţional de CHIUARIU & ASOCIAŢII SCA, au formulat cerere de intervenţie accesorie în dosarul nr. 573/CDE/2023 la Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal, în interesul recurentei U Craiova 1948, iar intimată este ASOCIATIA CLUB SPORTIV SEPSI OSK, solicitând în principal, neaplicarea vreunei sancţiuni şi rejucarea meciului.
Aceştia au cerut, în subsidiar, ca, reţinând culpa clubului organizator SEPSI OSK pentru oprirea definitivă a meciului, să se dispună pierderea meciului prin forfait de către acest club, iar în terţiar, pierderea meciului de ambele echipe prin forfait, a precizat casa de avocatură.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
O cerere similară a fost depusă şi de către Comunitatea Suporterilor F.C. Universitatea Craiova şi Asociaţia Peluza Sud, ambele cu sediul în Craiova şi “în calitate de suporteri ai adevăratei continuatoare a legendarei echipe de fotbal Universitatea Craiova, în mod evident justifică un interes personal, direct, născut şi actual în susţinerea drepturilor şi intereselor clubului”. În acest sens, sportivii au invocat, printre altele, că orice sancţiune aplicabilă Clubului se răsfrânge şi asupra jucătorilor, inclusiv prin pierderea primelor de joc şi de obiectiv (calificare în play-off la sfârşitul sezonului regulat şi prima de calificare în cupele europene).
„Or, în lipsa sancţiunii aplicată de instanţa de fond, Părţile iniţiale ar fi despărţite de 1 punct în clasament, astfel că Recurenta ar avea şanse reale la locul 6 la sfârşitul sezonului regulat, ultimul care dă posibilitatea participării în play-off. Pe de altă parte, sancţiunea aplicată de instanţa de fond privind pierderea meciului prin forfait de recurentă duce la o evidentă dezavantajare a Recurentei, în afara terenului de joc prin pierderea şansei de a obţine 3 puncte în clasament. Practic, Recurenta avea o speranţă legitimă de a intra în play-off, care în prezent este mult diminuată în afara terenului de joc”, se arată în cerere depusă de reprezentaţii casei de avocatură CHIUARIU & ASOCIAŢII SCA, în numele jucătorilor menţionaţi.
“Principiul meritului sportiv impune acordarea priorităţii în deciderea meciului de către jucători pe teren, şi având în vedere principiul meritului sportiv, soarta meciului şi a poziţiei în clasament trebuie decisă pe teren, de jucători, prin rejucarea meciului. În susţinerea cererii se invocă de către jucători şi suporteri mai multe aspecte, printre care nelegalitatea deciziei arbitrului de a opri definitiv meciul întrucât, în situaţia unui comportament xenofob al suporterilor, normele în vigoare nu conţin prevederi în acest 2 Regulamentul disciplinar, conţine norme clare care reglementează xenofobia ca abatere disciplinara si care stabilesc sancţiuni pentru săvârşirea acestei abateri disciplinare. Sancţiunile prevăzute de RD al FRF in cazul xenofobiei sunt de natura pecuniara precum si programarea meciului fără spectator. Prin urmare, decizia arbitrului de a opri definitiv meciul este esenţial nelegala , abuziva, nefiind susţinuta de niciuna dintre prevederile invocate de către arbitru sau observator in raportul de joc si nici de normele ce reglementează activitate arbitrului in competiţiile naţionale”, se arată în comunicat.
“Instanţa de fond reţine în mod greşit ca normele naţionale se completează cu cele ale RD al FIFA pe plan naţional, făcând o aplicare greşita a prevederilor art. 123 alin 2 din RD al FRF care reglementează aceasta posibilitate doar într-o procedura jurisdicţională, aceasta posibilitate fiind doar la dispoziţia organismelor jurisdicţionale in adoptarea deciziilor si nicidecum la latitudinea participanţilor la jocul de fotbal care nu au autoritate în a alege ce norme sa aplice. Instanţa de fond în mod greşit a dispus sancţionarea clubului întrucât, din ansamblu probator administrat la fond nu rezulta vreo forma de vinovăţie a acestuia pentru comportamentul suporterilor câtă vreme clubul nu a cauţionat sau înlesnit in vreun fel comportamentul suporterilor. Dimpotrivă, FC U Craiova 1948 a făcut tot ce a fost posibil pentru a preîntâmpina aceasta situaţie. De asemenea, regulamentele sau legile nu conferă pârghii cluburilor pentru a determina comportamentul propriilor suporteri, clubul neavând stabilite prin lege mecanisme si atribuţii de control în legătură cu suporterii. În soluţia adoptată, Comisia de Etică si Disciplina adaugă la lege instituind in sarcina clubului vizitator obligaţii ce nu izvorăsc nici din lege nici din regulamente si a căror îndeplinire nu poate fi realizata in mod rezonabil. Clubul Sepsi OSK în calitate de club organizator avea toate prerogativele conferite de lege, regulamente si plan de acţiune de a preîntâmpina si ulterior de a interveni pentru a evacua suporterii si a nu se opri definitiv meciul. Cu toate acestea, clubul organizator a săvârşit un lanţ de încălcări ale obligaţiilor organizatorice ce au condus la oprirea definitiva a meciului. Hotărârea instanţei de fond încalcă principiul meritului sportiv - cele doua cluburi fiind angrenate in lupta pentru locul 6, ultimul care asigura accederea in Play Off şi diferenţa de puncte dintre acestea fiind foarte mica - şi este prima sancţiune in care un club pierde meciul prin forfait”, conchide casa de avocatură.
La 15 februarie, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis sancţiunile după suspendarea meciului Sepsi – FCU Craiova 1948, din Superligă. Craiovenii au pierdut meciul la masa verde, au fost penalizaţi cu 22.500 de lei şi au primit sancţiunea de disputare a şase meciuri în deplaasare sau pe teren neutru fără suporteri.
La 29 ianuarie, meciul Sepsi – FCU 1948, din etapa a 23-a a Superligii, a fost suspendat din cauza scandărilor rasiste şi xenofobe ale suporterilor.
- Citește și
- ”Barcelona nu va putea face transferuri la vară”. Anunţul lui Javier Tebas îi pune în gardă pe catalani
- VIDEO | Imagini fabuloase cu Rădoi din vestiarul lui Al Tai după victoria obţinută în prelungiri! Cum a fost surprins antrenorul român
- CFR Cluj a luat gol de la un licean, remunerat cu 700 de lei pe lună. ”Cei de la UTA nu au vrut să-i mărească salariul”
- VIDEO | Dan Petrescu s-a năpustit asupra centralului Lucian Rusandu la pauza meciului CFR - UTA! Ce i-a reproşat
- Dan Petrescu a contraatacat după ce Laszlo Balint a făcut praf arbitrajul din CFR Cluj - UTA, 2-1: "N-am fost niciodată avantajaţi în nicio fază, niciodată. Nu ştiu de unde atât ghinion acum"
- Răzvan Burleanu, optimist peste măsură: ”Peste 5-10 ani, ne dorim să avem un jucător român în echipa ideală ”The Best FIFA”
- VIDEO | Balint, dezlănţuit după înfrângerea cu CFR: ”Îmi crapă venele! Nu mai suntem în stare să arbitrăm un meci? Suntem proştii proştilor, ne ducem la balamuc!”
- Gică Hagi nu are de gând să se retragă prea curând: ”Îmi place fotbalul, îl iubesc şi voi rămâne lângă el”
- Victorie spectaculoasă pentru Mirel Rădoi în Arabia Saudită, în Al Fateh – Al Taee, scor 2-3!
- Surprize în primul ”11” de la FCSB, pentru meciul cu Petrolul. Edjouma, rezervă. Tavi Popescu, în linia mediană
- LIVE VIDEO | FCSB - Petrolul Ploieşti, ACUM, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Compagno a reuşit dubla
- VIDEO | Penalty controversat în CFR Cluj - UTA. Nici VAR-ul nu l-a ”întors din drum” pe Lucian Rusandu
- ”Domnul Dioszegi nu s-a ţinut de cuvânt”. Discursul ţinut de Mititelu după ce a ieşit din Sediul LPF: ”Sută la sută vom câştiga, dacă nu se intervine”
- Fostul iubit mai tânăr al Mihaelei Buzărnescu, uluit când a aflat motivele despărţirii din presă: "5 minute m-am uitat în gol, nu ştiam de unde până unde"
Afla mai multe despre: sepsi sfântu gheorghe u craiova 1948, u craiova 1948, adrian mititelu