You are here:

Ceva de ţinut minte. Larie, primul hat-trick din carieră. Trei goluri din trei penalty-uri | VIDEO

Ceva de ţinut minte. Larie, primul hat-trick din carieră. Trei goluri din trei penalty-uri | VIDEO

Farul Constanța

Comentarii

Ionuţ Larie (36 de ani), căpitanul veteran al campioanei României, Farul Constanţa, a reuşit primul hat-trick din cariera sa de fotbalist.

Farul Constanţa şi FC Voluntari s-au întâlnit cu ocazia meciului din etapa a doua a noului sezon din Superliga României.

În prima rundă a noii stagiuni, Farul a câştigat la Sibiu cu Hermannstadt, scor 1-0, iar Voluntari s-a impus, pe propriul teren, cu Botoşani, scor 2-1.

Ceva de ţinut minte. Larie, primul hat-trick din carieră. Trei goluri din trei penalty-uri | VIDEO

Acum, în meciul de la Ovidiu, deşi ilfovenii au deschis scorul repede prin Merloi (9), campioana României a revenit şi a câştigat categoric.

Ionuţ Larie a fost cu siguranţă eroul lui Gică Hagi în această partidă. Fundaşul central în vârstă de 36 de ani a fost autorul unui hat-trick, primul din cariera sa de jucător profesionist.

Un fapt interesant este că toate cele trei goluri au venit de la punctul cu var, Farul beneficiind de trei penalty-uri, iar Larie le-a transformat pe toate, în minutele 29, 54 şi 90+6.

Printre ele s-a strecurat şi reuşita lui Ionuţ Vînă (65), care a marcat primul său gol de la transferul din această vară la constănţeni.

Astfel, Farul Constanţa s-a impus categoric, cu scorul de 4-1, şi a acumulat şase puncte după primele două runde din Superligă.

La finalul meciului, Ionuţ Larie, aşa cum este tradiţia, a luat mingea acasă, care va fi amintire de neuitat pentru căpitanul Farului.

VIDEO cu golurile marcate de Larie, în minutele 29, 54 şi 90+6

Afla mai multe despre: farul constantaionut lariehattrick larie 

viewscnt
Articole similare