Directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, Bogdan Mara, a exprimat dorinţa conducerii de a-i păstra pe Giedrius Arlauskis şi George Ţucudean. Totuşi, oficialul campioanei României nu a putut da un răspuns clar în privinţii viitorului celor doi alături de CFR Cluj.
CFR Cluj îi poate pierde, în această perioadă, pe George Ţucudean şi Giedrius Arlauskis, cărora le expiră contractele. Conducerea susţine că un răspuns clar în privinţa viitorului celor doi jucători va fi dat săptămâna următoare:
"Suntem în aceeaşi situaţie. La fel e şi cu Arlauskis, ne dorim... Sunt jucători cărora le expiră contractele, ne dorim să-i păstrăm, e jucător de naţională şi încercăm să-i ţinem la noi în continuare. Cred că George s-a simţit bine aici, dorim să se întâmple acelaşi lucru. Săptămâna viitoare vom şti şi noi mai multe lucruri", a declarat oficialul lui CFR Cluj pentru Pro X.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mesajul misterios publicat de George Ţucudean
George Ţucudean a făcut deplasarea la Botoşani împreună cu echipa şi făcut o postare interesantă pe pagina sa de Facebook. Internaţionalul român s-a fotografiat alături de colegul său de la CFR Cluj şi de la echipa naţională, Cristian Manea, confirmând astfel că face parte din lotul campioanei. Partea cea mai interesantă este însă descrierea pozei, un mesaj prin care atacantul îşi anunţă, practic, plecarea din Gruia. "AMR 11" a notat George Ţucudean la postarea respectivă, postare care vine cu fix 11 zile înainte de expirarea înţelegerii cu CFR Cluj.
După doi ani şi jumătate, Ţucudean s-ar putea despărţi de CFR Cluj, echipă pentru care a marcat 27 de goluri în 62 de apariţii şi cu care a cucerit două titluri în Liga 1. În ultimul an, însă, atacantul a evoluat tot mai rar, din cauza problemelor la inimă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: george tucudean, bogdan mara, cfr cluj