CFR Cluj nu se va putea baza nici ea pe o parte dintre jucătorii pe care îi are la dispoziţie. În funcţie de aceste absenţe, Dan Petrescu (54 de ani) va fi nevoit să regândească strategia în meciul cu FCSB.
CFR Cluj are şi ea absenţii ei. Ce jucători lipsesc din echipa lui Dan Petrescu, în duelul cu FCSB. Mai este favorită campioana?
FCSB a fost lovită de ghinionul a două accidentări serioase la meciul cu Chindia. Darius Olaru şi Andrea Compagno nu au mai putut continua partida şi au devenit, cel puţin la momentul actual, incerţi pentru derby-ul cu CFR Cluj.
Totuşi, nici de cealaltă parte lucrurile nu stau foarte bine înaintea meciului. Cristi Balaj a dezvăluit că mijlocaşul Muhar şi fundaşul Kolinger nu vor putea evolua contra vicecampioanei României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Lotul va fi refinisat. În vară s-au făcut multe schimbări. Muhar a acuzat o oboseală şi am fost nevoiţi să îl forţăm şi acum e accidentat. Vom vedea în iarnă care vor fi schimbările.
Suntem mulţumiţi de transferurile făcute, cu mici excepţii. Muhar şi Kolinger nu pot juca împotriva FCSB”, a declarat presedinele clubului CFR Cluj, conform Fanatik.
De asemenea, Balaj îi contrazice pe cei care scot în evidenţă valoarea numerică a lotului de la CFR, unul care, conform lor, ar permite campioanei să fie încă implicată în trei competiţii fotbalistice: campionat, Cupa României, Conference League.
“Există o opinie creată că CFR Cluj ar avea un lot mult mai mare comparativ cu alte echipe. Nu! Are voie să folosească acelaşi număr de jucători precum celelalte echipe. Nu e un număr mai mare sau mai mic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Strategia aleasă în trecut nu permite să avem mai mulţi jucători creaţi de club. Avem doar pe Buş. Avem under de calitate, şi Birligea a ajuns la un nivel plăcut, e o surpriză plăcută. Are acea mentalitate cu care a venit din Italia.
Avem 39 de meciuri. Rapid va juca 40 de meciuri şi cu 3 în Cupa României. Noi avem 39 doar până în iarnă, cu acleaşi număr de jucători”, a adăugat oficialul campioanei.
FCSB şi CFR Cluj se vor duela joi, 15 decembrie, de la ora 20:00, într-o restanţă din etapa a noua din Superligă. Meciul va fi condus de Istvan Kovacs.
- Citește și
- Declaraţia lui Pintilii l-a scos din minţi pe Gică Popescu: "Cum e permisă această situaţie nesimţită?". Răducioiu a continuat ironiile: "Magazionerul când vine la interviuri?"
- Transfer pentru titlul Superligii! Golgheterul cu 30 de goluri în 40 de meciuri a ajuns în România după "oferta bună". Unde a fost văzut în acest weekend
- Cosmin Olăroiu, din nou în Europa. ”Plec şi mâine”. Dar nu oricum. Clubul l-a contactat, el a refuzat imediat. Condiţia primordială pe care o pune