You are here:

CFR Cluj l-a ofertat pe atacantul care uimeşte în Europa, cu 36 de goluri în acest sezon! Iordănescu, transfer pentru titlu ULTIMA ORĂ

CFR Cluj l-a ofertat pe atacantul care uimeşte în Europa, cu 36 de goluri în acest sezon! Iordănescu, transfer pentru titlu ULTIMA ORĂgalerie foto

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj pregăteşte următoarea perioadă de transferuri, iar presa din Austria a dezvăluit că actuala campioană a României a făcut o ofertă pentru Fabian Schubert (26 de ani), atacant cu cifre impresionante. Austriacul a marcat 36 de goluri în 27 de meciuri în acest sezon!

Edi Iordănescu caută deja variante pentru noul sezon, iar CFR Cluj s-a orientat spre un atacant străin, semn că antrenorul îşi doreşte să întărească postul de vârf de careu. În acest moment, echipa din Gruia se bazează pe Billel Omrani, Gabriel Debeljuh şi Mario Rondon pe acel post. 

Atacantul cu 36 de goluri în acest sezon, transferul pregătit de CFR Cluj

O mutare interesantă pe care o încearcă CFR Cluj a fost dezvăluită de presa din Austria. Conform publicaţiei Spox.com, care citează Oberösterreichische Nachrichten, Fabian Schubert va schimba echipa în această vară, atunci când îi expiră contractul. Pe urmele sale sunt mai multe echipe din prima ligă austriacă, printre care SKN St. Pölten, SV Ried, WSG Tirol şi WAC, dar şi campioana României, CFR Cluj

Sursa citată anunţă că singura ofertă a venit din partea lui CFR Cluj, "echipa care a câştigat ultimele trei titluri în România", susţin jurnaliştii austrieci. Dacă fotbalistul îşi va da acordul pentru ca transferul în România să se realizeze, atunci campionii se vor bucura de un atacant aflat într-o formă de zile mari. 

De ce echipele se bat pe Fabian Schubert, atacantul care a uimit Austria

Fabian Schubert este la cel mai bun sezon al carierei, la 26 de ani. Austriacul a jucat doar în ţara natală până acum, iar de doi ani e sub contract cu FC Blau-Weiss Linz, din liga secundă austriacă. Iar acest sezon e de departe cel mai bun de când a făcut pasul la seniori. 

Fotbalistul dorit de CFR Cluj a marcat 36 de goluri în 27 de meciuri, în doar şase luni, iar cum atacantul a intrat în ultimele luni de contract, echipele au făcut coadă pentru a-l transfera. 

Schubert e cotat la 450.000 de euro, poate juca doar atacant central, măsoară 1.94 m înălţime, iar de-a lungul carierei a mai jucat la VST Völkermarkt, SV Ried, SK Sturm Graz şi TSV Hartberg.

CFR Cluj e lider în Liga 1, cu 38 de puncte, dar are un meci în plus faţă de FCSB, care are 36 de puncte. Echipa antrenată de Toni Petrea joacă joi, de la 20:15, împotriva Academicii Clinceni, în direct pe Telekom Sport 1 şi Telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: cfr clujtransfer cfr clujfabian schubert 

viewscnt
Articole similare